Apropo de acest „palat” ce tinde să devină simbolul Timișoarei, adică de metamorfozare a micii Viene, într-o suburbie a unui oraș din India! Proprietarul de fapt (pentru că cel de drept e un anume Căldăraș Ștefan, care n-are nici o treabă cu imobilul), este un individ, ce răspunde la numele de Marian. Este cetățean german, cu zece copii și, conform declarației sale (și numărului mare de autoturisme parcate în fața proprietății, cu numere provizorii) se ocupă de comerțul cu autoturisme, deținând, în Germania, o firmă în acest sens (spune tot el). Deci, veniturile lui, din care a ridicat această casă, ar proveni din comerțul cu autoturisme. Oare? Sunt sceptic că ar fi adevărat și de aceea mi-am propus să sesizez colegii de la controlul averilor și, de ce nu, am sugerat să fie contactate autoritățile germane, care plătesc alocații sociale, să vadă ce „palat” a construit asistatul social, în România, din „profitul” declarat (!?) în Germania. Dacă veniturile din comerțul cu mașini (oficiale), acoperă costurile construcției, îmi scot pălăria și-mi fac mea culpa. Dacă! Pe de altă parte, ce înseamnă acest palat și multe altele ce sluțesc boemia arhitectonica a Timișoarei? E expresia mizeriei morale ce proliferează în administrația publică a orașului și efectul nepăsării timișorenilor, blazați. E, de fapt, exploatarea, de către rromi, a prostiei, lăcomiei și corupției din Timișoara și România, respectiv a faptului că totul a devenit de vânzare și nu există limite ori conștiință când e vorba de bani. Iar rromii au învățat la perfecție acest lucru și sunt convinși că totul este coruptibil. Pentru că, oricât am fi de toleranți și de înțelegători, este evident și pentru un repetent la arhitectură, că „palatul” nu respectă nicio regulă (legală sau cutumă). Nu respectă planul urbanistic zonal (PUZ), nu respectă planul urbanistic de detaliu (PUD) și, mai ales, construcția nu respectă coeficientul de ocupare a terenului și înălțimea permisă prin lege. În plus, așa cum a recunoscut proprietarul, s-au făcut, pe parcurs, față de proiectul inițial (demisol/subsol, parter și mansardă), „mici” adaugiri, constând în: extinderea perimetrului cu vreo 60 mp., adăugarea unui etaj, care a presupus creșterea suprafeței desfășurate cu vreo 100 mp. și, cel mai important, adăugarea, față de proiectul aprobat, a unui turn, fără care, palatele țigănești nu sunt palate. Deci, omul (adică proprietarul de fapt) a avut autorizație de construcție în care nu erau incluse etajul, turnul și vreo 60 mp. la parter, dar n-a contat, pentru că, rromii din Timișoara au constatat că instituțiile publice sunt de decor în România, iar dacă excelează la ceva, excelează la colectarea șpăgilor.
Deci, pe lângă o piscină amenajată pe acoperișul unui fost garaj (transformat în locuință permanentă) și o „bucătărie de vară”, ambele construite din beton, piatră și cărămidă, fără autorizație și peste 150 mp. din clădirea principală sunt fără autorizație de construcție.
Cum au reacționat autoritățile sesizate? Precum struțul aflat în pericol: au băgat capul în nisip că să nu vadă nimic. Deși s-a lucrat peste un an, cu zeci de muncitori și cu firme, cei de la I.T.M. n-au constatat nici o neregulă, directorul instituției, Pavel Kasai, justificând pasivitatea prin faptul că nu pot efectua verificări pe proprietăți private. Așa o fi? Că legea spune altfel! Dar ce contează legea, când e vorba de supraviețuire în funcție? Dar cum să rămâi în funcție, mandat după mandat, dacă superi clanurile de rromi, nu? Nu-i mai simplu să clamezi lipsa de competență, chiar dacă legea spune altceva? Idem a procedat și I.C.S., justificându-și lipsa de reacție prin faptul că nu se pot aplica două sancțiuni pentru aceeași faptă. Fără să facă nici o verificare! Chiar așa? Deși sunt plătite din bani publici pentru a preveni și sancționa nerespectarea legilor, aceste instituții au ajuns de decor în Timișoara? Își justifică indolența prin lipsa competenței? Se pare că, da!
Ce-a făcut Direcția Generala de urbanism, compartimentul disciplina în construcții și Poliția Locală, când am reclamat nelegalitate emiterii autorizației de construcție și nerespectarea acesteia? S-au făcut că nu înțeleg problema. Au tergiversat-o aproape trei luni de zile (cu două peste termenul legal), permițându-i cetățeanului rrom să finalizeze construcția, iar când am insistat, în loc să ia o decizie, funcționarul însărcinat să rezolve reclamația a plecat în altă parte. De ce, dacă totul era legal? De ce-a „spălat putina”? Nu cumva de frică că rromii îi vor cere să returneze șpaga, sau că e mai bine să evite contactul cu ei? Ce caută astfel de indivizi, în funcții publice?
Noul angajat, Purdea Ovidiu (copilul lui tata, după comportament), s-a trezit cu „un cartof fierbinte în brațe” și a încercat să rezolve problema în stil „pacifist”: nici să nu se pună rău cu proprietarul rrom (de care, a declarat, că-i este frică), dar nici cu mine, că nu știa cum reacționez. Așa că, după aproape o lună de la preluarea sesizării (timp acordat celui ce încălca legea), a găsit o cale de compromis, tipic mafiotă: a aplicat o sancțiune de 20.000 lei (nu se știe cui, că proprietarul n-a fost prezent, iar cel ce mi-a arătat procesul verbal nu e proprietarul) și a dispus sistarea lucrărilor până la intrarea în legalitate, uitând să menționeze, în raportul întocmit, că nu s-a respectat PUZ, PUD, proiectul aprobat, coeficientul de ocupare a terenului, înălțimea, că a fost construit un etaj în plus și un turn, etc. Aparent, totul este OK! Proprietarul a fost sancționat pentru că a construit niște lucarne în acoperiș, iar lucrările au fost sistate până la reautorizarea lucarnelor. În realitate, sub presiunea grupurilor de crimă organizată ce operează în Primăria Timișoara, Ovidiu Purdea, știind foarte bine ce se întâmplă de fapt, prin măsurile dispuse a salvat, în fapt, imobilul de la demolare (această fiind soluția legală), oferindu-i proprietarului ocazia să-și rezolve, prin corupție, problema. În acest timp, proprietarul, consiliat de arhitect și funcționarii din Primăria Timișoara, „înroșește” telefoanele, în căutarea persoanelor și rețelelor de trafic de influenta, care să-i asigure obținerea unei noi autorizații și menținerea imobilului, în forma actuală. Ba chiar a solicitat și ajutor divin, cerând bisericii neoprotestante al cărui membru este, să se roage ca legea să nu se aplice.
Însă, ce este mai mult decât evident, în acest caz, e faptul că, fără corupție, nu exista variantă de rezolvare a autorizației de construcție. Deci, cazul e o „licitație” deschisă, aproape publică, pentru dare de mită și o lecție publică despre cum funcționează administrația publică în România. Pentru că, așa cum am menționat, întrucât nu au fost respectate regulile, o nouă autorizație de construcție nu se poate obține decât prin mită. Deci, suntem în faza selecției de oferte, negocierii șpăgii și așteptării, să vedem ce rețele de trafic de influență vor fi activate și, mai ales, ce funcționari din primărie vor fi dispuși să riște și pe ce sume, pentru a aviza că această monstruozitate arhitectonică respectă normele legale. E un război „live”, aproape la vedere, în care se va tranșa, definitiv, dilema privind cine este mai tare în Timișoara: corupția sau legea, instituțiile statului sau crima organizată? Pentru că se știe că proprietarul rrom umblă, disperat, cu punga cu bani, căutând pe cel dispus să-i rezolve problema. Apropo! Cei de la DNA ce așteaptă? N-ar trebui să se autosesizeze și să-l monitorizeze pe proprietarul imobilului, din str. Glad, 39, pentru a afla unde licitează mita? Că se oferă mulți bani și cetățeanul rrom umblă cu tașca cu euro, aproape fără perdea, pe la ușile celor ce se laudă că rezolvă problema! În special, pe la funcționarii din Primăria Timișoara, prin intermediul firmei de arhitectură ce a proiectat imobilul. Asta e adevărata corupție, domnilor! De asta, se pare, nu scăpăm!
Pavel ROMAN