La Arad amânarea termenelor de finalizare a lucrărilor de infrastructură a devenit o practică uzuală.
Exemplul construirii arenei „Francisc Neuman” este cel mai celebru, fiind de notorietate în întreaga ţară. De fapt, la arenă se lucrează încă, pentru că au fost constatate deficienţe la tot pasul, de la tribune la gazon şi viceversa.
O altă lucrare cu termenul de finalizare devansat ne-a fost semnalată recent, pe strada Mărului. Practic, cu ajutorul unui autocolant, finalizarea lucrărilor de pe strada Mărului, care era programată pentru 31.05.2021, a fost amânată până în luna februarie a anului 2022.
Contactaţi, reprezentanţii Primăriei Municipiului Arad ne-au sugerat ca, dată fiind complexitatea răspunsului şi, evident, a explicaţiilor, să le înaintăm o adresă în baza Legii 544 privind liberul acces la informaţiile de interes public. O să o facem şi pe asta, urmând probabil să primim răspunsul în termenul legal de 30 de zile. Dar ce sunt 30 de zile faţă de aproape un an, cu cât a fost devansat termenul de finalizare a lucrărilor, nu?
P.S. (Flacăra roșie) Vom reveni!