În data de 1 octombrie 2021, Autoguvernarea Românească din Bichișciaba (Bekescsaba), reședința județului Bekes, a organizat tradiționalul concurs național de povestire „Gheorghe Gros”, care anul acesta a ajuns la cea de-a 25-a ediție. Concursul a avut loc, ca de obicei, la “Casa Poveștilor” din oraș.

Ca în fiecare an, şi de această dată au participat elevi din clasele 1–8 din cadrul școlilor bilingve şi al şcolilor generale în care limba română se predă ca obiect de studiu în Ungaria. Copiii care au participat au venit însoțiți de profesorii coordonatori.

La manifestare au participat oficialități din Ungaria și România: Florin Vasiloni, consul general al României la Gyula, Mircea Leucea,  reprezentant al Ambasadei României la Budapesta, Traian Kreszta, purtătorul de cuvânt al românilor în Parlamentul din Budapesta, Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Țară a românilor din Ungaria  (AȚRU), Alina Pădurean, decan la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Veronica Demenescu, președintele Asociației „Societatea Internaţională de Studii Muzicale”, Margareta Tat, primarul localității Micherechi (Mehkerek) ș.a.

După cuvântul de deschidere al preşedintelui Teodor Juhasz, Corina Olaru, vicepreşedinte a Autoguvernării Româneşti din Bichişciaba, a prezentat copiilor o scurtă poveste despre un copil pe nume Gheorghe, născut într-o familie românească din Chitighaz, care ajungând om mare, la oraş, a visat să organizeze un concurs pentru copii, în care să se spună atât poveşti româneşti din satul lui, cât şi din alte sate din Ungaria sau din folclorul românesc. Acest copil a fost Gheorghe Gros, al cărui nume îl poartă acest concurs.

Apoi a urmat un program muzical, susținut de copiii Anais şi Aris Roman de la „Incubatorul de Artă” Timișoara, iar Octavian Lușcă, student la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a recitat povestea „Capra cu trei iezi”. Prezența acestora s-a făcut prin intermediul proiectului RoAct, proiect finanţat de către Secretariatul General al Guvernului României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP). 

În intervenția sa, consulul general Florin Vasiloni a îndemnat autoritățile competente ale comunității românești din Ungaria, să facă eforturile necesare pentru ca “povestea comunității românești din Ungaria să meargă mai departe, astfel ca și peste veacuri, limba română și tradițile identitate românești să se conserve pe aceste meleaguri”.

Participanții la concurs, în total 58 de elevi, au fost împărţiţi pe categorii de vârstă, la fiecare categorie fiind un juriu compus din trei membri. Concurenţii au recitat povești populare româneşti din Ungaria, din folclorul românesc sau din literatura universală. Prin participarea copiilor la aceste concursuri, ei au posibilitatea să își dezvolte creativitatea şi imaginaţia, putând să intre în lumea personajelor prezentate în diferitele povești. Totodată ei își dezvoltă limbajul și se îmbogățesc cu cuvinte și expresii noi, în limba română.

 În cadrul evenimentului au fost expuse şi imagini din lumea poveştilor, desenate de copii talentaţi, la încheierea concursului fiind premiate şi acestea. Organizatorii au pregătit pentru acest eveniment şi o mică expoziţie retrospectivă din fotografii şi articole despre ediţiile anterioare ale concursului de povestire.

În cadrul comunității române din Ungaria sunt cunoscuți trei mari povestitori: Vasile Gurzău din Micherechi (1898 – 1980), Teodor Șimonca din Chitighaz (1899 – 1999) și Mihai Purdi din Otlaca-Pusta (1904-1978). Poveș­tile povestitorilor români din Ungaria sunt studiate în cadrul orelor de civilizație și cultură românească, la școlile comunității românești.

Organizatorul concursului, Teodor Juhasz le-a oferit tuturor copiilor diplome de participare, medalii amintind de cea de-a 25-a ediție a concursului şi jucării de pluş. De asemenea, participanții au putut viziona o expoziție în memoria fondatorului acestui concurs, regretatul Gheorghe Gros. În memoria acestuia, a fost organizată o slujbă de pomenire, cu depunere de coroane de flori, la mormântul acestuia, în Cimitirul Central din Bichișciaba.