Un bărbat din Șeitin a fost descoperit de rangerii Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului după ce a tăiat ilegal, din aria naturală protejată, un arbore cu dimensiuni considerabile.

Este vorba de un plop, cu diametrul la cioată de aproape un metru (96 cm), pe care bărbatul a încercat să-l transporte cu un tractor cu remorcă. Nu a mai apucat să o facă, acesta fiind depistat la timp de rangerii administrației parcului, care au luat măsurile ce se impun în astfel de situații și au adus cazul în atenția poliției.