Caca -Maca

Cuvintele din titlu nu sunt nume de jucători, este doar expresia folosită de unul dintre foștii mei antrenori pe la echipele la care m-am perindat, atunci când după toate indicațiile pe care ni le dădea el înaintea unui meci, după toată pregătirea tactică din timpul săptămânii pentru viitorul meci, noi, jucătorii făceam un meci de ”caca-maca”.

Nu doresc să ” traduc ” expresia, deoarece mulți dintre cei ce citesc aceste rânduri știu ce înseamnă. Adică” nimic”, ”semi” pe ungurește, ”nada” pe spaniolă, ”Hicbir sey”, pe turcă, ”niente” pe italiană etc.

Înaintea meciului Mioveni-UTA, am asistat ca observator în liga a patra județeană, la partida CS Sântana- CS Glogovăț 2013, meci anunțat ca posibil ”cu scântei”. Ei bine, ca să scurtez, pe terenul de la Olari, cele două echipe au prezentat o dispută de toată frumusețea, ”cu scântei”, într-adevăr, dar în limitele regulamentului, un meci cu răsturnare de rezultat, cu numeroase ocazii la ambele porți, un meci ce a depășit cu mult starea de ”liga a patra”.

– Hai să ne grăbim, le-am zis eu celor din brigada de oficiali, să vedem un meci la fel de frumos și la Mioveni, unde UTA promitea să se înfigă bine cu crampoanele în zona de play-off a clasamentului Ligii I.

Mare dezamăgire. Nu neapărat în ceea ce privește scorul și, nu neapărat că o echipă a jucat mai slab ca cealaltă (atenție, liga întâi), ci datorită lipsei de valoare a jucătorilor. Mulți îl huiduim pe Balint (mai mascat și eu câteodată), dar mi-am dat seama că mulți jucători din lotul arădean nu au valoare. Singura vină pe care i-aș atribui-o lui Baint este faptul că s-a înhăitat cu Bogdan Apostu.

Ce să mai facă Balint în penuria aceasta de înaintași fără valoare? Cât să mai reziste apărarea și portarii presiunii adversarilor când în fața atacurilor acestora lipsește ”perdeaua protectoare ”de mijlocași de valoare?

UTA trăiește (momentan) de pe urma sclipirilor, tot mai rare și neregulate ale lui Miculescu sau Roger sau, hai să zicem, Hora .

Revenind tot la vremurile nostalgice ale fotbalului de altădată, țin minte că nici un jucător nu era adus la un club fără ca antrenorul să-l fi cerut, fără ca antrenorul să-l fi urmărit. Se pare că astăzi, cel puțin la noi nu mai e așa. Cluburile sunt ”presate” de impresari să-și vândă valorile (vezi cazul Denis Man, Hlistei, A. Petre, Sthal) și sunt ”convinse” să cumpere nume necunoscute de la echipe puțin cunoscute, jucători expirați, fără valoare.

Este și cazul UTA-ei. Aduși cu surle și trâmbițe, Dangubic, Antal, Wagner, Baravykas și alții, aceștia joacă… adică sunt prezenți în teren, în timp ce Isac, Mercioiu, Dima sau Benga…

Ca să pună puțin ”batista pe țambal”, Gyuszi Balint a declarat după meci că Dangubic a ratat datorită unei prea mari dorințe de a marca… Ceva mai hilar nu am auzit. Prin traducere ar fi, ”dacă Dangubic nu avea dorința de a marca, sută la sută era gol”.

Gust amar de tot după acest meci, chiar dacă un punct nu e de aruncat. Am aruncat două. Amărăciunea o simțim mai pregnant urmărind nu numai meciurile UTA-ei din ultima vreme, ci evoluția tuturor echipelor românești din această perioadă.

Suporterul de rezultat este, într-adevăr, suporter fals. Suporterul de exprimare a echipei este suporterul adevărat.

Eu iubesc UTA, așa cum o face orice arădean al vremurilor mele, dar nu pot să -mi rețin exprimarea de repulsie pentru jocul prestat în ultimele partide.

În afară de componența membrilor clubului, nimic nu mi se pare ”arădean”.