100 de persoane au luat parte la Gyula, marţi, 30 noiembrie 2021, la recepţia organizată cu prilejul Zilei Naţionale a României, de către Consulatul General al României la Gyula, sub coordonarea domnului Florin Trandafir Vasiloni, consul general. Organizarea recepţiei s-a făcut la sala de festivităţi a unui hotel din Gyula, cu respectarea legislaţiei locale şi a normelor de protecţie sanitară impuse de pandemia Covid.
După intonarea imnurilor naționale ale României, Ungariei și Uniunii Europene, a urmat mesajul oficial al consulului general Florin Trandafir Vasiloni, care a subliniat faptul că este un privilegiu ca în aceste timpuri schimbate şi afectate profund de pandemia Coronavirus, să poată transmite salutul său, din mijlocul comunității istorice românești din Ungaria. Pe lângă referiri la situaţia
A urmat un program cultural oferit de Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad, care a cuprins recitalul la pian al maestrului Alin Văcean şi un program oferit de tenorul Alexandru Ticula.
Din sfera religioasă, au fost prezenţi PS Episcop Siluan, împreună cu numeroşi preoţi şi diaconi din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU); pr. Florenţiu Ianeş, preot în cadrul Episcopiei “Dacia Felix” din Serbia; , Petrică Creţu, pastorul Bisericii Baptiste din Micherechi, alţi lideri religioşi din Ungaria şi România.
Au fost prezenţi Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU); Traian Cresta, purtător de cuvânt al românilor în Parlamentul Ungariei; Delia Kovacs, redactor-şef la “Cronica”; Anita Laszlo, redactor la „Foaia Românească”; primarii unor oraşe şi comune din Ungaria: Margareta Tat (Micherechi-Mehkerek), Elvira Ardelean (Otlaca-Pustă – Pusztottlaka), dar şi primari din România, din zona transfrontalieră: Călin Abrudan, primarul oraşului Ineu (Arad) şi Dan Chirla, primarul comunei Avram Iancu (Bihor); Eva Sabău, reprezentant al Liceului „Nicolae Bălcescu”, din Gyula; pr. Florin Olteanu, reprezentantul Centrului de Documentare si Informare al AŢRU; Ioan Cioca, președintele Clubului Pensionarilor Români din Gyula, ş.a.
Au fost prezenţi la manifestare reprezentanţi ai mediului universitar, delegaţi din partea Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad (Ramona Lile, rector şi Alina Pădurean, decan); Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad (Marius Grec); Facultatea de Pedagogie “Gal Ferenc”Szarvas (Mihaela Birescu); Universitatea “Paul Valery” Motpellier (Ştefan Bratosin); ş.a.
Au fost prezenţi preşedinţi ai unor Autoguvernări Româneşti Locale, cadre didactice de la şcolile în care învaţă copii românilor din Ungaria; foşti absolvenţi bursieri ai statului român, medici care profesează la spitale din jud. Bekes, reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi ai autorităţilor locale din localităţi unde trăiesc români în Ungaria (Micherechi, Chitighaz, Gyula, Șercad, Bătania, Bekescsaba; Otlaca-Pustă, Jaca; reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, etc.
Au participat la această manifestare reprezentanţi ai mediului de afaceri, printre care Janos Takacs, presedintele Camerei de Comerţ româno-ungare RoCham; Claudia Toma, preşedintele Asociaţiei „Iris Research” Arad; Veronica Demenescu, Directorul „Incubatorului de Artă” Timișoara, entităţi care au desfăşurat sau desfăşoară proiecte cu impact pozitiv asupra comunităţii româneşti din Ungaria.