A devenit o regulă! Fiscul se reorganizează doar când mafia fiscală pierde!

Săptămâna aceasta a apărut în presă o știre, aparent banală, care a trecut aproape (sau voit) neobservată! E vorba de încasările fiscului, respectiv ale DGRFP Timișoara (incluzând  județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin), pe primele unsprece luni ale acestui an. Cum sunt „înhămat la această căruță” și cum viața noastră, adică a tuturor, este influențată direct de „performanța” fiscului, am fost curios să văd ce înseamnă cifrele, care, aparent, nu spun nimic pentru cei neinițiați în economie. Pentru că dincolo de cifrele reci, aparent banale, se află, de fapt, esența existenței statului: performanța economică și performanța administrației fiscale. Nu analizez și nu comentez acum gradul de colectare fiscală sau gradul de colectate a TVA, în raport cu media UE, pentru că, evident, e execrabil, până și Bulgaria depășindu-ne la toate capitolele, privind colectarea. Dar nu mă pot abține să nu fac câteva precizari în acest sens. Pesemne că nu ne-a ajuns, încă, „cuțitul la os” și mai e încă „carne pe os”, de încă nu purcedem la reforme radicale, fiscale, care să determine, cu adevărat – nu numai formal și demagogic, cum facem de treizeci de ani -, creștea gradului de colectare fiscală, ca să ajungem la nivelul mediei UE. Explicația necolectarii taxelor și impozitelor, la nivelul mediei UE, e simplă: cât timp România mai are cu ce garanta (obiective strategice și resurse naturale), va putea accesa fonduri, cu care să acopere deficitul de neîncasare a taxelor și impozitelor. Iar diferența, de 13% din PIB, o va colecta, nestingherita, mafia fiscală. Din păcate, această „stratagemă” politică, populistă, e „o sabie cu două tăișuri”, pentru că, menținând o legislație absurd de permisivă în domeniul mecanismelor de colectare (care permit sustragerea obligațiilor colectate), dar clară si sigură în domeniul procentelor și cotelor de taxare, respectiv a mecanismelor de colectare, care obliga la plata (cota de TVA, în special, pe care populația o plătește, aproape obligatoriu), s-a permis și încurajat apariția unor structuri de crimă organizată, profesioniste, puternice finaciar, care au ajuns să controleze colectarea a peste 13% din PIB –  adică încasând, fraudulos sau sustragandu-se de la plata către buget a peste 130 de miliarde de lei anual, ce pun în pericol siguranța și viitorul statului român. Iar cea mai mare fraudă se înregistrează în domeniul colectării, neplății sau rambursării de TVA, în care gradul de neîncasare este de peste 34%. Or, când ai de luptat cu o astfel de forță financiară, ce forță politică i se poate opune, deocamdată?

Trecând peste paranteza cu gradul de colectare fiscală, cantonat, din cauza influenței crimei organizate, în politică, la 27% la venituri fiscale și 57% la TVA, care, la nivelul a unsprezece luni, la DGRFP Timișoara, înseamnă 13,786 miliarde lei (Timiș – 6,902 miliarde lei, Arad – 2,951 miliarde lei, Hunedoara – 2,084 miliarde lei și Caraș-Severin- 1,030 miliarde lei), adică cu 2,248 miliarde lei mai mult decât în 2020 și 1,978 lei mai mult decât în 2019, am fost curios să aflu care au fost factorii ce au generat creșterea și cum se explică această creștere într-o perioada critică, din punct de vedere economic, influențată de pandemia COVID-19. Se știe că principalele surse de încasare la nivelul DGRFP sunt: conformarea voluntară, executarea silită și sumele stabilite suplimentar în urma activității de inspecție fiscală și control fiscal. Analizate în structură, am constatat (fapt îmbucurător, dealtfel, ținând seama de condițiile în care se află economia), că, în structura creșterii veniturilor colectate, ponderea o constituie conformarea voluntară (care arată că economia, în regiunea de vest, nu a inregistrat regrese). Dar, ce trebuie remarcat este faptul că o altă sursă, la care s-a înregistrat o creștere notabilă, a fost – cenușăreasa fiscului – executarea silită. Unul dintre domeniile „gingașe” ale „fiscului”, care dă „dureri de cap” și pune la încercare orice manager din domeniul fiscal. Pentru că dacă avem un domeniu, în care ANAF înregistrează recorduri absolute, negative, acesta este cel al așa ziselor arierate și al neîncasării sumelor prin executarea silită, din valorificarea sechestrelor. În acest domeniu, pe lângă o legislație interpretabilă – ce permite caselor de avocatură să obțină amânări la nesfârșit, solicitând expertize ce nu se mai finalizează, generând blocaje la executare -, mai există și multă corupție, întreținută, în sistem, care împiedică executarea sau valorificarea bunurilor executate sau aflate sub sechestru, corupție patronată politic, prin intermediul numirilor pe criterii politice. Aici se face diferența de management și de eficientă. Nu colectarea din conformare voluntară, ci organizarea executării silite și a activității de inspecție fiscală, pentru recuperarea fraudelor sau blocarea acestora, reprezintă adevărata valoare a celor ce manageriaza fiscul. Pentru că, dacă în domeniul confirmării voluntare, rolul fiscului este indirect, în domeniul executării silite și al controlului fiscal, rolul fiscului este direct și cu impact puternic privind preventia și descurajarea fraudei fiscale. Or, descurajarea fraudei fiscale, implicit, are ca efect creșterea gradului de colectare. Deci, 2,248 miliarde lei în plus, în 2021, față de 2020, la DGRFP Timișoara, înseamnă, pe lângă creșterea gradului de conformare voluntară, în primul rând, creșterea procentului sumelor încasate din executarea silită. Asta înseamnă că sectorul executării silite, în comparație cu anii precedenți, a devenit mai eficient. Tradus, pe înțelesul tuturor, înseamnă că nu a mai existat atâta presiune pe funcționari, să nu-și facă datoria, n-a mai existat atâta trafic de influență pentru a fi stopate sau tergiversate executările silite, adică mafia clientelară, care sufoca fiscul cu prezența ei, n-a mai fost atat de eficientă precum în legislaturile anterioare. Apropo! 2,248 miliarde lei, într-o perioada atât de critică, când mii de firme se închid lunar, înseamnă bani mulți la bugetul de stat. Dar, cel mai îmbucurător este faptul că acești bani n-au mai ajuns sau n-au mai rămas în conturile crimei organizate, lucru pentru care colegii din DGRFP Timiș merită felicitați. Pe de altă parte, cum „orice minune ține trei zile”, mi-e teamă că după pauza oferită fiscului de PSD aflat în opoziție, se vor reactiva mecanismele blocării fiscului (prin reorganizări și modificări legislative) și presiunile asupra inspectorilor fiscali vor lua locul activității normale. Pentru că, logic, pierderea a o parte din cei 2,248 miliarde de lei, colectați în plus de către fisc, nu e deloc acceptată și rumegabilă de crima organizată.

În consecință, de ce m-ar mira faptul că, în ultimele zile, au loc tot mai multe „negocieri”, pentru selectarea și instalarea unor noi manageri obedienți și tot mai multe semne și discuții privind restructurarea fiscului sub masca creșterii eficienței fiscului în combaterea evaziunii fiscale? Cum adică e o nouă cacealma, care are ca obiectiv să nu se mai permită astfel de „pierderi” inregistrate în contul crimei organizate? Nu-i adevărat? E doar zvon? Atunci, oare de ce-o fi „coadă” la ușa vicepremierului Grindeanu, de foști manageri, ce au excelat la capitolul servilism? Numai că vin sărbătorile și toți vor să fie Mos Crăciun?