În cadrul unei conferințe de presă, organizată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, managerul instituției, ec. Florina Ionescu a prezentat o parte dintre lucrările de infrastructură, finalizate recent sau în curs de finalizare.
”Deși a fost un an greu, marcat de pandemia COVID-19, un an mult mai greu decât 2020 în ceea ce privește gravitatea cazurilor, cu un număr mare de pacienți pozitivi internați în terapie intensivă, am reușit să efectuăm și lucrări de reabilitare și modernizare pe partea de infrastructură – atât de necesare pentru sporirea siguranței pacienților și a personalului medical. După cum bine știți anul acesta am refăcut majoritatea circuitelor de gaze medicale cu prioritate în secțiile care tratează pacienți COVID-19 – unde s-au înregistrat în această toamnă, consumuri record de oxigen. Am reușit să montăm un stocator la spitalul din strada Stephan Ludwig Roth având la ora actuală trei stocatoare de oxigen. Numărul redus de pacienți pozitivi ne-a permis, luna aceasta, să închidem o parte din secțiile roșii aflate în incinta fostului Spital Municipal – Chirurgia Generală II respectiv Urologia, iar acum se lucrează la reabilitarea instalației de oxigen respectiv la igienizarea saloanelor. Lucrările sunt efectuate din fonduri de la bugetul Primăriei Municipiului Arad și din fonduri proprii ale spitalului. De asemenea, în paralel cu pandemia și cu numeroasele modificări de structură am reușit să schimbăm si linoleumul medical antibacterian de pe fiecare etaj al clădirii principale – cu excepția parterului unde încă se lucrează. Valoarea acestor lucrări se ridică la 372.000 de lei, iar banii au fost alocați de către Consiliul Județean Arad”, a mai precizat managerul SCJU Arad.
Garderoba Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a fost reabilitată și dotată cu mobilier și echipamente specifice pentru ca pacienții care folosesc acest serviciu să beneficieze de cele mai bune condiții! Valoarea totală a lucrării a fost de 182.000 de lei, 50.000 de lei fiind bani primiți de la Smithfield România!
În toamna anului trecut Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a participat la programul de responsabilitate socială, inițiat de către Smithfield România – ”Solidar cu sistemul medical”, cu un proiect de reabilitare a unor spații, folosite de către pacienții unității medicale respectiv de către personalul medical. În urma selecției efectuate de către reprezentanții companiei, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a primit suma de 50.000 de lei pentru lucrările necesare. ”Am decis să folosim acești bani pentru reabilitarea și utilarea corespunzătoare a Garderobei SCJU Arad. Spațiul în care era amenajat acest serviciu era în stare de degradare, iar corpurile de mobilier utilizate pentru depozitarea bunurilor pacienților erau de asemenea, uzate. În urma evaluării lucrărilor necesare am ajuns la un necesar de 182.000 de lei, iar în urma consultărilor de la nivelul Comitetului Director am hotărât să alocăm bani din bugetul propriu – în completarea sumei primite de la Smithfield România, pentru a efectua lucrările necesare. Mulțumesc pe această cale companiei pentru sprijinul acordat, deoarece, anual, peste 50.000 de pacienți folosesc acest serviciu”, a explicat ec. Florina Ionescu, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Lucrările efectuate în spațiile destinate Garderobei SCJU Arad au constat în: igienizare pereților (zugrăvit și vopsit), montare linoleum medical antibacterian, refacerea grupurilor sanitare și schimbarea obiectelor sanitare, mobilarea și utilarea încăperilor.
Garderoba spitalului este situată la parterul clădirii principale din strada Andrenyi Karoly, în vecinătatea Unității Primire Urgențe.