Încep aceste comentarii ale mele spunând că acei care din diferite motive nu pot discerne între bine și rău, între adevăr și minciună, să se abțină de la discuții, pentru că nu fac altceva decât să confirme starea de tembelism în care se află.
Mai zilele trecute la tribuna Parlamentului României, liderul AUR, dl. George Simion l-a „mângâiat și elogiat” un pic pe ministrul Energiei, dl. Virgil-Daniel Popescu, chiar atunci când se discuta moțiunea simplă îndreptată împotriva „priceputului” ministru al Economiei, datorită căruia noi românii plătim facturile la gaze și energie electrică în valoare de patru ori mai mare decât anul trecut. Mulți români nu pot plăti aceste facturi, multe întreprinderi își reduc activitatea sau chiar își închid porțile, tot din această cauză, imposibilitatea de plată a acestor facturi, care sunt o operă și a „distinsului” ministru discutat, „mângâiat și elogiat” în Parlamentul României.
Cu siguranță că aceaste „mângâieri și elogieri” nu sunt de bun augur în parlamentul oricărei țări civilizate și democratice.
Dar haideți să analizăm cu toții cauza acestor „mangâieri și elogieri” și abia după aceea să criticăm efectul ei.
Părerea mea este că dacă onor justiția românească, „liberă și independentă”, ar fi cercetat și judecat corect pe toți acei care au fost și sunt la conducerea României, pentru faptele grave pe care le-au comis, fapte dintre care eu în speța de față amintesc subminarea economiei naționale și sărăcirea populației, această „mângâiere și elogiere” a d-lui George Simion asupra ministrului Energiei Virgil-Daniel Popescu, ori nu ar fi avut loc, iar dacă totuși s-ar fi întâmplat, ar fi fost de condamnat.
Sub nici o formă nu sunt de acord cu acest fel de „mângâieri și elogieri”, dar se pare că acestea sunt singura soluție de a-i face pe toți să perceapă lucrurile, la adevărata lor valoare și de a-i face pe politrucii de la cârma țării să înțeleagă, că prin ceea ce fac contribuie la dustrugerea economiei românești, la umilirea poporului român, prin declanșarea de crize de tot felul, politice, economice, sanitare și mai nou militare.
Mai mult, dacă principalele televiziuni de știri nu ar invita la discuții indivizi precum Vișan, care voit denaturează adevărul, în urma unor astfel de discuții decente și cu bun simț despre cele întâmplate în politică și în general în țară, s-ar găsi moduri de redresare a situației.
Cu rugămintea să fiu înțeles pentru folosirea repetată a ghilimelelor, închei aceste comentarii ale mele.
DOAMNE DĂ NUMAI BINE!!!
Marius BRASAI