La noi, la români, orice eveniment e prilej de chef. Se inaugurează ceva, urmează, obligatoriu, un chef. Cu ani în urmă, în calitate de jurnalist, eram la un eveniment: se inaugurau Parchetul și Judecătoria din Chișineu Criș. Ei bine, a urmat un chef cu vreo două sute de persoane, în prezența ministrului Chiuzbăian. Altădată, se inaugurau Parchetul și Judecătoria din Gurahonț, în prezența Procurorului general al României, chef la Moneasa, tot vreo două sute de persoane, dar atunci cheful a ținut două zile! Dar nu vă spun o noutate, știți bine, din orice întâmplare se ivește un bun prilej de a petrece.
Și nu e totul. Am dus o mătușă la groapă. Lacrimi, vaiete, tânguiri. De la cimitir, mergem acasă, la cuvenita pomană. La masă, nimeni nu a mai invocat-o. Doar soțului ei amenința că se aruncă în Mureș. Apoi, a început cheful. Una dintre rude, femeie, era mai sugubeață. Povestea, avea umor. Am râs de ne-am prăpădit toți, inclusiv eu, păcătosul. A râs până și soțul decedatei, care, poate, atunci a înțeles că nu are rost să se arunce în Mureș.
La o altă pomană, post înmormântare, iar veselie. Nici un cuvânt despre răposata. Dar finalul, după ce pălinca a alungat cenzura, a fost gata-gata să fie unul cu încăierare. Pe motive de simpatii politice. Am avut inspirația să schimb subiectul, și „întristații” au revenit la buna-dispoziție, care s-a întins peste vreo alte șase ore.
Ce mai încoace și încolo, suntem un popor vesel, și la bucurii, și la tragedii. Poate, și de aceea am rezistat, și mai rezistăm, la toate mizeriile, umilințele. Și iar îmi aduc aminte de cuvintele lui Raymond Poincaré: „„Aici suntem la porțile Orientului, unde nimic nu este luat în serios”! „Nous sommes ici aux portes de l’Orient, ou tout est pris à la légère”! Vivat!
Tristan MIHUȚA
