UTA- Mioveni 2-1
Cu toate că va trebui să onorez un pariu făcut cu pătimașul suporter al UTA-ei, medicul Zeno Moldovan, sunt fericit că echipa arădeană și-a găsit oameni de gol. Mai mult, și-a găsit puterea de a întoarce un rezultat în favoarea ei după ce a fost condusă cu 1-0. Și nu numai , ci faptul că a rezistat psihic la presiunea făcută de arbitrajul haotic al lui Chivulete.
Sunt observator de joc în ligile județene și nu prea ar fi ok să analizez arbitrajele din alte ligi, dar acum chiar nu mă pot abține și afirm cu cea mai mare sinceritate că multe dintre deciziile centralului de astăzi au fost de neînțeles.
Cei care au fost pe stadion au avut păreri în același sens, neabținându-se să îi transmită, în cor, mesaje caracteristice stilului în care a arbitrat.
Elevii lui Badea și-au văzut de joc și au reușit să treacă peste șocul penalty-ului primit ușor de oaspeți și transformat de Sanoh în minutul 20.
S-a intrat cu 1-1 la pauză, iar repriza a doua a fost una dintre cele mai reușite ale arădenilor din acest sezon, execuțile tehnice de finețe ale lui Otele, spiritul de luptă al lui Batha, dăruirea lui Cardoso și, mai târziu a lui Ongaro, raidurile lui Vukcevic, chiar și pofta de joc, mai evidentă ca în ultimele meciuri, a lui Miculescu, dar mai ales, curajul lui Ionuț Badea de a utiliza schimbările doar în zona atacului.
A dezamăgit , din nou, Ubbink, lansările lui ( și nu numai din acest meci) spre Cardoso, Otele sau Ongaro fiind de multe ori prea lungi. Spectatorii îl mai acceptă, stilul lui de joc este unul fin și modern, însă ineficient încă.
Dacă tot veni vorba de spectatori, aceștia au dat astăzi , din nou, dovadă de loialitate pentru ”Bătrîna Doamnă”, fiind prezenți neașteptat de mulți pe stadion ,deși nu puțini se așteptau ca ultimele rezultate să-i îndepărteze de echipa favorită.
UTA așteaptă cu nerăbdare rezultatul meciului Rapid- Academia Clinceni ( 0-0 , min.54) dar și cu o victorie la un gol diferență a bucureștenilor, UTA va termina pe locul al 8-lea, ceea ce va conta mult în privința banilor care vor ajunge în bugetul echipei arădene .
Felicitări UTA, și să ne bucurăm de Otele, un jucător tot mai bun pe meci ce trece.
Ioan HAMZA