Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad anunță că, atât certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap eliberate de Comisia pentru protecția copilului, cât și certificatele de încadrare în grad de handicap eliberate de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a căror valabilitate a expirat în perioada de alertă, trebuie reevaluate în termenul de 90 de zile de la încetarea stării de alertă (9 martie 2022).
Pentru evitarea situațiilor neplăcute de încetare a drepturilor bănești cuvenite persoanelor încadrate în grad de handicap în cazul în care certificatul de handicap nu este reînnoit în termen de 90 de zile de la încetarea stării de alertă, DGASPC Arad recomandă atât părinților copiilor încadrați în grad de handicap, cât și persoanele adulte cu dizabilități sau aparținătorilor acestora, precum și autoritățile locale să aibă în vedere depunerea într-un interval optim de timp a dosarelor de încadrare în termen, luând în calcul perioada de analizare a dosarelor în cele două servicii de specialitate ale DGASPC Arad: Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului, respectiv Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap Arad, precum și eventualitatea ca unele dintre aceste dosare să fie incomplete, impunându-se completarea documentației înainte ca acestea să fie prezentate comisiilor de evalure.
Serviciul de evaluare complexă a copilului analizează 572 dosare care s-au prelungit ca urmare a stării de alertă, astfel că în această perioadă s-au transmis și 572 de înștiințări familiilor din județul Arad care au copii încadrați în grad de handicap și care se află în situația expirării certificatelor de încadrare în termen de 90 de zile de la încetarea stării de alertă.
Potrivit bazei de date a DGASPC Arad există 697 de certificate de încadrare în grad de handicap a persoanelor adulte pentru care termenul de valabilitate a fost prelungit în perioada stării de alertă și va expira în următoarele 90 de zile de la încetarea stării de alertă (30 iunie 2022).
Pe această cale anunțăm beneficiarii acestor certificate că pentru asigurarea continuității valabilității certificatelor de handicap și a drepturilor aferente acestora, este necesar ca dosarele de evaluare să fie prezentate la DGASPC Arad, cu minim 60 de zile înainte de data de 30 iunie 2022.
Informații suplimentare se pot obține telefonic sau direct la sediul situat pe strada Iustin Marșieu, nr. 22 A, după cum urmează
Serviciul Evaluare Complexă a Copilului
Programări la numărul de telefon: 0257/252275,
E-mail: sec_copii_ar@dgaspc-arad.ro
Serviciul Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap Arad
Programări la telefon 0257/280757
E-mail: sec_adulti_ar@dgaspc-arad.ro
Erika STARK, Director general