Pentru Bogdan, încă din primii ani, viața nu a fost una deloc ușoară. S-a născut într-o familie fără posibilități, iar de la vârsta de doar 3 ani a trecut prin diverse forme de îngrijire și ocrotire, în sistemul de protecție. De când avea 6 ani crește și este ocrotit în Casa Prietenia din Lipova, aflată în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, unde s-a bucurat de un mediu apropiat celui familial, fiind îndrumat și încurajat să învețe, să își fixeze și să își urmărească obiectivele.
A absolvit școala cu note bune, examenul de Bacalaureat l-a luat cu notă peste 8, a fost admis apoi la facultate, la specializarea Jurnalism-Engleză din cadrul Universității “Aurel Vlaicu” din Arad, unde se bucură pe lângă bursa socială și de o bursă de merit, ca urmare a rezultatelor bune obținute la învățătură. Anul acesta urmează să susțină examenul de licență, dar gândul lui a rămas la cariera de polițist. Dintotdeauna și-a dorit să ajungă să îmbrace uniforma de polițist, iar din anul 2020 a încercat de 3 ori să treacă probele examenelor de admitere de la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina. A treia oară a fost însă cu noroc, fiind declarat admis pe locul 364.
Bogdan este o fire deschisă, este un tânăr energic, onest și cu simț justițiar. El are și înclinații artistice, fiind pasionat de muzică și desen, dar are și aptitudini și preocupări sportive, printre sporturile lui favorite se numără fotbalul, baschetul, artele marțiale și automobilismul.
La fel ca și ceilalți copii și tineri din Casa Prietenia, de-a lungul anilor, Bogdan a fost încurajat și susținut de angajații DGASPC Arad, asistenți sociali, educatori și psihologi, bucurându-se și de sprijinul Fundației „Kinder Soforthilfe Lipova”, condusă de fostul parlamentar german, Suzanne Kastner, care s-a dedicat mai multor proiecte sociale din România.
„Bogdan este unul din tinerii care reprezintă pentru noi toți un model, la fel ca și pentru ceilalți copii și tineri provenind din centrele de plasament și casele de tip familial din județul Arad. Este exemplul care ne arată că doar prin multă muncă și perseverență beneficiarii sistemului de protecție pot reuși să își găsească drumul în viață și pot face pasul în afara sistemului bine pregătiți pentru provocările care îi așteaptă mai departe. Mereu avem întâlniri și discuții deschise cu copiii noștri, încercăm să îi încurajăm și să îi călăuzim în parcursul lor, în funcție de preocupările și pasiunile pe care le au. Lui Bogdan îi urăm să aibă parte de tot ce este mai bun și pe viitor și îl asigurăm de toată susținerea noastră.” – a declarat Erika STARK, director general DGASCP Arad