E un non-sens declarația D-lui Heiuș (noul președinte al ANAF) cu privire la mobilizarea ANAF împotriva evaziunii fiscale și reclamarea abuzului inspectorilor! În primul rând că stabilirea abuzului în serviciu este de competența organului de cercetare penală și, eventual, în cazul în care nu este infracțiune, faptă poate fi cercetată de comisia de disciplină – caz în care D-l Heiuș nu are nici o competență.
În al doilea rând, o astfel de „invitație” conține o doză crasă de imoralitate, pentru că introduce subiectivismul tipic românesc politicianist: oare, firmele apolitice vor avea același tratament că și clienții politici? Când, pentru cine și cum va stabili D-l Heiuș că s-a comis un abuz? Sau, mai pe românește spus, care șmecher, cu „propte” politice, „călcat” de ANAF și sancționat pentru încălcarea legilor fiscale, nu se va simți „ofensat” și nu va considera măsura aplicată de fisc, un abuz, după ce a sponsorizat o grupare politică? Apropo! Vrea să crească, cu adevărat, gradul de încasare la buget, D-l Heius și nu e doar discurs demagogic, cu care ne-au îmbrobodit politicienii timp de treizeci de ani? Să înceapă cu introducerea măsurii simplificate de colectare a TVA (taxarea inversă) pentru care România a obținut acordul CE și care n-a fost aplicată pentru că nu erau conectate casele de marcat la serverul ANAF. Acum sunt conectate! Efectul (garantat 100%), vreo două miliarde de euro anual! Are curaj D-l Heiuș s-o introducă? Nu prea cred, că-i sar la beregată toți clienții politici ce-și diminuează profitul cu facturi de la Strehaia.
O altă sursă care ar avea un impact pozitiv, atât asupra colectării, cât și a reducerii facturii cu cheltuielile publice, ar fi introducerea, cu prioritate în acțiunile fiscului, a unui domeniu de activitate nou, în categoria riscului fiscal major: firmele clientelare, abonate la contracte cu statul. Pentru că cei ce derulează contracte cu statul comit una dintre cele mai mari evaziuni fiscale din România, prin majorarea fictivă a cheltuielilor, pentru diminuarea profitului și scoaterea banilor cash din firme, cu care achită „comisioanele” pentru adjudecarea contractelor. De ce nu este dirijat ANAF, cu prioritate, la acest gen de societăți? Efectul s-ar traduce în economii bugetare de miliarde de lei. A! Nu se poate? Sunt protejate politic pentru că se pierde sprijinul financiar și electoral? Ce păcat pentru D-l Heiuș! E „blocat la mantinela”?!
Un alt domeniu în care ANAF ar avea de lucru serios este cel al serviciilor achiziționate de corporațiile multinaționale, în care evaziunea este la cote alarmante. Dar și în acest caz, cine are atâta tupeu și curaj să se ia la „trântă” cu „OMV”, „LUKOIL”, „KAZ MUNAI GAZ”, „ENEL”, „EON”, etc., etc., etc.? Deși nu sunt în asentimentul multor colegi, eu cred că problema poate fi „rezolvată” printr-o măsură simplă: impozitarea cifrei de afaceri. Și s-a terminat cu achiziția de servicii fictive de către multinaționale. Are curaj D-l Heiuș s-o implementeze?
Și mai e un sector tabu în Romania: averile rromilor, de miliarde de lei, fără proveniență licita, pe care ANAF le ocolește, deși are o structură specializată. De ce? Pentru că și politicienii au aceeași „sursă” de îmbogățire: ilicită și nu se vrea crearea unui precedent. Mai e debandada din comerțul cu mărfuri de contrabandă, creat de abrogarea Legii 12/1990. Or, dacă nici una dintre aceste măsuri nu vor fi implementate, în viitorul apropiat, D-l Heiuș va întra în „rutina” stabilita de crimă organizată din domeniul fiscal, care delimitează arealul de mișcare a oricărui șef ANAF. Nu se conformează și nu răspunde la comenzile clientelei politice? Pleacă! Iar cel mai mare handicap al D-lui Heiuș nu e ceea ce face ANAF, cum se mobilizează și cât atrage la bugetul de stat prin decizii de impunere, ci gradul de valorificare al deciziilor de impunere. Pentru că se va lovi de două uriașe probleme: un Cod fiscal și un Cod de procedură fiscală elaborate la presiunile crimei organizate fiscale, care conține multe măsuri interpretabile sau contradictorii și multe „portițe” de scăpare și, cel mai grav, de corupția uriașă din justiție, care cenzurează drastic activitatea ANAF, în favoarea celor ce jefuiesc bugetul de stat.
E suficient să analizeze procentul deciziilor de impunere contestate – de cei care au considerat că ANAF a săvârșit un abuz -, pierdute de ANAF în instanță, pentru a constata că una e să vrei și altă e să poți. Cu actualele Cod fiscal și Cod de procedură fiscală și cu actualul mod de abordare al instanțelor de judecată, a activității fiscului, mă tem că discursul D-lui Heiuș, vis-a-vis de mobilizarea ANAF pentru a contracara evaziunea fiscală, e o demonstrație politicianistă de demagogie. Știți de ce? Pentru că evaziunea fiscală din România este protejată, direct, de colegii D-lui Heiuș, adică de parlamentari și membri guvernului. Aproape că nu există caz de evaziune, depistat de fisc, la care să nu reacționeze un factor politic, reclamând abuzul fiscului.
Deci, reduci evaziunea, reduci subvențiile celor ce o protejează. Poate rezolva D-l Heiuș această dilemă existențială a societății românești? Sunt sceptic!
Pavel ROMAN