În ultimii ani ai regimului Ceaușescu, erau lipsuri, dar lumea se descurca. Nu era carne, însă cam toți aveau. De unde? De pe piața neagră. De la locurile de muncă se scotea tot ce se putea a fi valorificat. Chiar și după 1990. De la UTA, mulți sustrăgeau prosoape, catifea. De la Tricoul roșu, lenjerie intimă, tricouri etc. De la Strungul, cuțite, mașini de umplut cârnați etc. De la „ceapeuri”, aidoma. Fiecare sau, mai corect, cei mai mulți se descurcau. Se „completa”, ca între soldați, la armată, nu se fura. Se „completa” de la Stat, adică tot de la noi, că „ale noastre erau toate, ale poporului”!
Năravurile astea nu au dispărut. La fel este și în prezent. Au mai evoluat modalitățile, odată cu schimbarea. Uite, avem carduri și, există cititoare de carduri. Încercați la micile prăvălii, chiar și în centrul Aradului, să plătiți cu cardul. Veți fi refuzați, deși au cititoare de card. Sau, dacă plătiți cash, vi se face reducere. De ce, oare? În multe locuri, în special din zona serviciilor, nu se eliberează bon de casă. Cam peste tot, la privat, salariile au și o parte „neagră”. Se cheamă Evaziune.
Acuma, ce vreau să zic? Unde-i LEGE, nu-i tocmeală. Unde este rigoare, nu există loc de abatere. Este în firea omului să „tragă” pentru el, dacă i se oferă o portiță. Or, la noi sunt „portițe” la tot pasul. Ba, cam peste tot, sunt și angajați ai statului care deschid ei înșiși „portițele”. Ca exemplu, întrebați piețarii cum se face taxarea pentru locul din piață, bunăoară. Și cum se obțin locurile. Sau întrebați proprietarii de mici sau mijlocii afaceri, cum se fac controalele, cât și cum „cotizează”.
Ceva e putred în această „Danemarcă” românească (something is rotten in the state of Denmark, vorba gardianului Marcellus, din Hamlet), iar putreziciunea este între Om și Stat, între Conștiință și Lege, între Eu și Ceilalți.
Tristan MIHUȚA