Pentru a marca împlinirea a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, Ambasada României la Budapesta şi Consulatul General al României la Gyula au organizat, în data de 25 mai 2022, manifestarea  „Ziua Europei, la Gyula”, cu sprijinul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula; Consiliului Județean Timiș şi Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Manifestarea a subliniat valenţele europene ale României, a promovat ca destinaţie turistică ţara noastră în general și județul Timiș în particular, îndeosebi în perspectiva deținerii de către Timișoara a titlului de Capitală Culturală Europeană în anul 2022.
În cadrul acestei manifestări, au fost acordate unor profesori, elevi şi studenţi români din Ungaria, mai multe bunuri, din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP) în urma unor proiecte lansate în cursul lunii octombrie 2022. În urma acestei sesiuni de proiecte DRP, care a conţinut trei component: “Promovarea valorilor culturale româneşti şi a simbolurulor naţionale”; “Şcolarii români de Pretutindeni” şi “Învăţământul universitar în limba română”, 11 laptopuri, 36 tablete, 166 ghiozdane echipate, precum şi mai multe obiecte pentru promovarea valorilor culturale româneşti au fost acordate unor beneficiari din rândul comunităţii româneşti din Ungaria.
În marja evenimentului, desfăşurat în sala de festivităţi a Centrului Cultural Românesc din cadrul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB), cuvinte de salut au fost adresate de către Florin Trandafir Vasiloni, Consulul general al României la Gyula; Gabriel Şopandă, Ambasadorul României la Budapesta; Teodor Cilan, prorectorul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad (UAV) şi Maria Gurzău Czegledi, directorul  LNB.
Programul cultural a cuprins un program de poezii şi cântece cu mesaj pacifist, oferit de elevii  LNB, un concert coral susţinut de Corul „Academica” al Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad  şi un spectacol folcloric prezentat de către  Ansamblul Profesionist “Junii Timişului” Timişoara, sosit la Gyula prin sprijinul Consiliului Judeţean Timiş.
Evenimentul la care au au luat parte peste 200 de participanți, a fost onorat de prezența multor oficialități, între Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), însoțit de alți clerici; Daniel Banu, consul general al României la Szeged; Andreea Dogariu, director adjunct al Institutului Cultural Român Budapesta; Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al minorității româneșți în Parlamentul de la Budapesta; Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării Românești pe Țară din Ungaria (AȚRU); Maria Novac, directorul Centrului de Documentare și Informare al AŢRU; Cornelia Taga, membru al prezidiului Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU); Vasile Sucigan, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Gyula; Petrică Creţu, pastorul Bisericii Baptiste din Micherechi; Elvira Ardelean, primar la Otlaca-Pustă (Pusztottlaka) şi vicepreşedinte AŢRU;  Dani Béla Péter, primarul localităţii Biharkeresztes; Zanócz István, comandantul ISU Gyula; Kolisa Zoltan, comandantul Poliției Gyula; Katona Krisztina, decanul Facultăţii de Pedagogie din Szarvas; directori ai unor şcoli ale românilor din Ungaria; reprezentanți ai autoguvernărilor românești din mai multe localități ungare, reprezentanţi ai presei autohtone şi de expresie românească din Ungaria, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ș.a.
Au participat  Delia Barbu, directorul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș; Alina Pădurean, decan în cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad; Speranţa Milancovici, decan, reprezentant al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad (UVVG) ; pr. Tiberiu Ardelean, reprezentant al Arhiepiscopiei Aradului; Claudia Toma, președintele Asociației „Iris Research” din Arad; Laura Hant, preşedintele Asociaţiei „Mihai Eminescu” din Viena ş.a.
Cei prezenţi au participat la o recepţie, care a cuprins în special vinuri şi produse tradiționale româneşti.  Brandul turistic “Mic Dejun la Margina” a fost prezentat prin sprijinul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș. Participanţii au putut vedea atracţiile turistice ale judeţului Timiş, prin intermediul materialelor interactive de prezentare (căşti VR, magneţi cu cod QR etc). La standul de promovare turistică a fost prezent un meşter popular din jud. Timiş, care a prezentat meşteşugul confecţionării opincilor tradiţionale.
Componenta științifică a manifestărilor dedicate de către Consulatul General al României la Gyula  „Zilei Europei” a cuprins şi Conferința Internațională „Europa: tradiție, cultură, administrație”, proiect derulat în parteneriat cu Universitatea  „Aurel Vlaicu” din Arad (UAV), în data de 17 mai 2022, la care a participat online şi şeful misiunii româneşti la Gyula. La această conferință au participat circa 50 de universitari și oameni de cultură din România și Ungaria.

https://youtu.be/CgCSqk0E8O0