M-am născut cu 72 de ani în urmă. S-a întâmplat la 28 mai 1950, duminica Rusaliilor, pe la amiază. Mă gândesc, mai corect spus mă întreb ce planuri o fi avut Dumnezeu cu mine, de m-a trimis în lume într-o duminică și la o asemenea sărbătoare. Nu știu și mi-e teamă să mă gândesc într-un anume fel. Mi-e teamă că o fi avut gânduri, planuri de care nu m-am arătat a fi demn. EL mi-a dat sănătate, minte. Averea cea mai de preț, capitalul imens cu care poți construi un destin. Cu care poți să te realizezi, cum zicem noi, schematic, simplist. Sigur este că am dat vieții vreo 15-20 la sută din cât aș fi putut. Or, asta înseamnă că L-am dezamăgit pe Dumnezeu, Cel atât de darnic. Și mi-a mai dat noroc cu carul. A fost bun cu mine. Când m-am împiedicat m-a ținut să nu cad, iar de-am căzut mi-a dat mâna și m-a ridicat. De aceea, am toate motivele să zic: Doamne, ai fost atât de darnic, de bun cu mine și eu, păcătosul, Te-am dezamăgit, sunt sigur. Iartă- mă, Bunule!
Altfel, privind în urmă ca păcătos, pot spune că le-am făcut și le-am trăit pe toate cele lumești. Am adăugat an după an și, iată, sunt 72 de primăveri! Am lăsat ceva urme prin viață, am însemnat, cred, cât de cât, locurile și vremurile pe care le-am trecut, uneori am și dat un sens vieții altora – nădăjduiesc că un sens înspre bine. Ar mai fi unele mărunțișuri de adăugat, după cum sunt multe pe care le las între mine și Dumnezeu.
Doamne, Îți mulțumesc pentru tot, pentru că nu simt povara anilor și te rog mai ai încă grijă de mine!
Tristan MIHUȚA
