Rapid- UTA 1-0
Iar dacă ești înfrânt, îți muști degetele, dai cu ” basca ” de pământ, ”cobori din ceruri” toți sfinții (ba cu gură mare, ba doar în gând), îți trimiți privirile căutând vinovați spre anumiți jucători, spre antrenori spre arbitri, spre VAR… toate acestea cu speranța că mâhnirea provocată de ”o foglia secca” a brazilianului Junior Morais se va potoli.
Ăștia suntem. Din aceste manifestări reiese că UTA este atât de iubită. UTA a lăsat, în ciuda generațiilor care s-au perindat prin istoria ei, amprente de neșters, amprente de mândrie, de orgoliu, de patriotism local și nu numai, aprente alb-roșii preluate și de acei copii care invadează terenul la finalul fiecărui meci disputat acasă.
Frustarea a fost cel mai pregnant sentiment lăsat în sufletele noastre la finalul meciului Rapid-UTA.
Cei care au urmărit partida din Giulești au rămas cu părerea că UTA a jucat mai bine decât echipa pregătită de A.Mutu. Iar arădenii, în opinia mea, au făcut cel mai bun meci al Bătrânei Doamne disputat, nu numai în deplasare, ci în totată această ediție de campionat.
Dar…
În continuare aș putea înșira toate comentariile de pe site-urile de specialitate sau de pe rețele de socializare. Toate emană aelași sentiment: Frustarea.
Cei care critică atitudinea lui Batha, au dreptate, dar cei care au jucat fotbal parcă-l înțeleg.
Cei care critică poziția lui Balauru, parcă au și ei dreptate, însă acel efect luat de mingea (mini-foglia secca) trimisă de Junior Morais a fost hotărâtor. Generația mea… vă mai aduceți aminte de golurile marcate de Hagi cu aceeași execuție? Nimeni nu a criticat atunci portarul.
Apropo de statura omului din poartă nici Moldovan nu este mai înalt decât Iacob sau Balauru. Nu putem să-l avem pe Curtois . Sunt foarte puțini portari de talie înaltă in Superliga României și, și acestia sunt ” ocupați”.
Frustarea mea, ca și iubitor al UTA-ei, ca și arădean, ca și fost fotbalist, a constat ieri în imposibilitatea (deocamdată) a conducerii tehnice de a disciplina, de a cumpăta prestațiile, la deciziile arbitrilor, ale lui Batha, Casicini, Chindriș, de a disciplina jocul haotic al lui Otele, Vukcevic, Jobello sau Postolachi. Toți patru cu calități de necontestat, însă (vorba unui coleg de-al meu din presă) foarte ” împrăștiați”, ” buiaci”.Toate astea, probabil, din motivul de a se dărui cât mai mult, ceea ce nu e așa rău.
Urmează meciul în care sperăm ca UTA să aibă aceeași reacție ca și în cel cu U Cluj, iar frustarea noastră , a antrenorilor , dar mai ales a jucătorilor să se transforme în răzbunare.
Haide UTA!
Ioan HAMZA
