Un eveniment care va avea loc în 29 septembrie, ziua în care cunoscutul alpinist arădean ar fi împlinit 49 de ani. Un eveniment creat pentru cei care l-au iubit și respectat pe alpinistul care a făcut România celebră în lumea întreagă.
Locația: Sala de cățărat de pe strada Mucius Scaevola nr.60 (în incinta fostei fabrici TEBA).
Evenimentele, organizate de echipa de la One Move Arad, vor începe de la orele 17.00 cu un „Concurs de cățărat pentru copii”. Sunt așteptați să se înscrie toți cei care vor să-și încerce agilitatea pe peretele de cățărat. Câștigătorii vor fi recompensați cu premii!
Înscrierea se poate face la telefon 0757 024 438 sau direct pe link-ul https://forms.gle/Z8F9vqwe2bZWeMiG8. Taxa de înscriere este de 40 lei.
Punctul forte al serii va fi vizionarea filmului „Maratonul marilor pereți”, un documentar despre expediția echipei formată din Zsolt Torok, Janos Torok și Minerva Vincze care, în perioada iunie-septembrie 2011 au escaladat cei mai faimoși pereți europeni.
Cei care vor să și-l amintească pe Zsolt, să-l revadă ca protagonist în film și să împărtășească amintirile cu el sunt așteptați de la orele 19,00 în incinta sălii de cățărat.
Intrarea la film este gratuită.