Vrem în Schengen, de braț cu interlopii, crima organizată și mafia fiscală?

Ne rățoim la cei din PE, că „ne bagă bețe-n roate” privind intrarea României în Schengen. Că am îndeplinit condițiile tehnice și, logic, n-ar fi nici un motiv de respingere a intrării României în Schengen. Însă, care au fost condițiile tehnice și cum le-am îndeplinit, nici europarlamentarii, nici guvernanții și nici presa nu mai spun nimic, pentru că, dacă condițiile tehnice sunt îndeplinite precum securizarea frontierelor (unde trec sute de emigranți zilnic, fără să fie deranjați, iar orașele din vest, precum Timișoara, Reșița, Arad, Sânnicolau Mare, Jimbolia, colcăie de pakistanezi, afgani, irakieni, sirieni, care vor să ajungă în vest), justiția (încă avem MCV) sau finanțele (suntem departe de a ne încadra în deficitul bugetar acceptat), atunci avem o uriașă problemă de credibilitate și ipocrizie.

Vrem în Schengen, dar când suntem urecheați (amenințați cu infringement pentru nearmonizarea legislației interne cu cea a UE) că nu respectăm regulile UE, în domenii sensibile din punct de vedere economic, ne revoltam grobian, contracarând în stil naționalist, tipic comunist, lansând lozinci de tipul: „stat național”, „amestec în treburile interne”, „economie națională”, „identitate națională”, „protecția economiei naționale”, protecția producătorului roman” și, mai ales „specific național”. Serios? Atunci ce naiba căutăm în UE dacă vrem „stat național”?

UE înseamnă o Europă unită și, în special, o economie și o piață economică unică, liberă, bazată pe concurență loială între entități. În acest mecanism n-are ce căuta sistemul protecționist de tip național, pentru că e un factor ce dezechilibrează piața comună a UE și îngrădește concurența. Nu să-și protejeze, prin metode anticoncurență (facilități fiscale, scutiri de taxe, amnistii fiscale, subvenții, exclusivități, monopol) firmele naționale, e rolul statului în economia liberă a UE, ci să creeze cadrul adecvat desfășurării concurenței libere între producătorii de bunuri și servicii și să asigure toate pârghiile și mecanismele pentru că piața să fie liberă. Ce face politicul românesc? În numele unei așa zise protecții a capitalului românesc și al încurajării dezvoltării acestuia (în fapt protecție asigurată crimei organizate ce controlează economia), îngrădește piața și suprimă concurența. Efectul? Profitul nu se realizează din plusvaloare, ci din facilități fiscale, subvenții, ajutoare de stat, amnistii fiscale, monopol pe segmentele de piață, acordare discreționara, clientelara, a fondurilor publice, etc. Aceste mecanisme tipic unor economii centralizate, nu numai că perturba și distrug piață liberă sau îngrădesc concurența, ci au un efect dezastruos asupra dezvoltării economiei, blocând migrarea acesteia către adevărata economie, economia de piață, în care cererea dictează oferta și nu invers.

Nu facem nimic concret în direcția alinierii economiei românești la cea europeană, avem un stat băgăcios, ce intervine incorect în funcționarea pieței, dar vrem în Schengen. Nu e absurd? Cum să operezi în economia Schengen cu firme ce supraviețuiesc în piață prin facilități ori amnistii fiscale și prin fraudă fiscală, protejată sau tolerată de stat? Încăpățânându-ne să păstrăm aceste mecanisme economice, respectiv firme care beneficiază de facilități și amnistii fiscale ori să asigurăm monopol pe piață unor corporații, care evită concurența și distorsionează piața, vi se pare corect să susținem că îndeplinim condițiile tehnice pentru a intra în Schengen? Nu distorsionăm piața UE operând cu astfel de mecanisme anticoncurențiale? Reclamăm că din cauză că nu suntem primiți în Schengen, cetățeanului român îi este îngrădit dreptul la libera circulație, când e vorba de muncă. Așa o fi?

Hai să analizăm puțin acest aspect. Pentru a asigura un statut egal pentru fiecare lucrător din UE, Parlamentul UE și Consiliul au adoptat Directiva 96/71/CE din 16 decembrie 1996, privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, având ca scop asigurarea unei protecții egale pentru toți lucrătorii din spațiul UE. De ce-a fost emisă această directivă? Pentru că în țările din est, care, din motive de corupție, nu s-au grăbit să armonizeze legislația națională cu cea europeană, în ce privește protecția muncii, precum România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Slovacia, crima organizată a speculat faptul că poate exploata, în interes propriu, migrația forței de muncă în vestul Europei, pentru a realiza profituri uriașe.

Astfel, în complicitate cu firme din interiorul spațiului Schengen (unde veniturile de natură salarială erau mult mai mari decât în restul UE), crima organizată din țările UE, non Schengen, a pus la dispoziția firmelor din spațiul Schengen, lucrători din spațiul UE non Schengen, contra unor tarife de dumping, mult sub costurile cu forța de muncă din Schengen, care au generat falimentul multor societăți din spațiul Schengen care au respectat regulile economiei de piață și ale concurenței loiale. Și nu s-au mulțumit doar cu diferența dintre salariile practicate în Schengen și cele negociate pentru lucrătorii din zona non Schengen, reprezentând între cateva sute si mii de euro, lunar, pe lucrător. Ci au speculat și faptul că Directiva 96/71/CE/16.12.1996 a Parlamentului European, a permis ca în cazul în care lucrătorii sunt detașați mai puțin de 24 luni, contribuțiile sociale să fie plătite în țara de origine a lucrătorului, pe baza unui document emis de autoritățile din statul de origine (formularul A1). În legătură cu acest formular, A1, emis de autoritățile române, facem precizarea că acesta, în 99% din cazuri, a fost emis prin încălcarea legii (nu a fost respectată ponderea veniturilor din activitățile desfășurate în România ale societății care a detasat lucrători și nici faptul că lucrătorii nu erau angajați ai societății, înainte de detașare, încălcând Codul muncii privind detașarea), fiind obținut prin mită și trafic de influență. Iar ca dovadă că sistemul administrativ este penetrat total de crima organizată, nici o instituție a statului (Poliție, Parchet, Justiție) nu a sancționat aceste încălcări legislative și aceste reguli de conduită în piața liberă, în cazul emiterii nelegale a formularului A1, care a permis o fraudă fiscală uriașă la nivelul UE. Deci, operând cu două tipuri de salarii minime (unul în spațiul Schengen, unde erau obligați să asigure salariul minim pe ramură și unul în țara de origine), practic falsificând contabilitatea în ceea ce privește veniturile de natură salarială și contribuțiile metamorfozate în „indemnizații de delegare sau detașare” neimpozabile, crima organizată și-a asigurat profituri uriașe, de sute de milioane de euro, din neplata contribuțiilor sociale, în detrimentul drepturilor lucrătorilor (contribuții la fondul de pensii, asigurări de sănătate, etc.) și al bugetului de stat. Și, cu toate că crima organizată din domeniul detașării lucrătorilor în spațiul Schengen, a destabilizat piața liberă a muncii în Schengen, europarlamentarii și guvernanții români susțin, în continuare, că îndeplinim condițiile tehnice pentru a fi primiți în Schengen. Cum? Cu firme ce substituie salariile cu diurnele, evitând plata contribuțiilor sociale și falimentând concurența din statele Schengen?

Mai mult, confruntat cu o realitate incontestabilă, respectiv că firmele românești (majoritatea și cu acționari străini, dornici de câștiguri frauduloase), destabilizează piața europeană prin fraudă fiscală protejată de Guvernul și Parlamentul României, respectiv cu poziția corectă a ANAF, care a demonstrat că firmele românești destabilizează piața muncii în spațiul Schengen, prin încălcarea legilor (Directiva nr. 96/71/ a CE/16.12.1996 în ce privește structura salariului minim, Codul muncii în ce privește detașarea și delegarea, condițiile pentru eliberarea certificatului A1), Guvernul și Parlamentul României, chiar și sub amenințarea infringementului, au continuat să protejeze și să încurajeze acest gen de operațiuni de destabilizare a pieței Schengen și de fraudare a bugetului de stat.

Astfel, la presiunea crimei organizate, în anul 2015, Parlamentul României a emis Legea 209, prin care a amnistiat obligațiile fiscale, stabilite de ANAF, ale celor ce au detașat lucrători în spațiul Schengen, pentru perioada anterioară datei de 01 iulie 2015, recidivând în anul 2022, prin Legea 72 (din luna martie), când a amnistiat obligațiile fiscale pentru perioada ulterioară datei de 01 iulie 2015. În ambele cazuri legile au fost „facute pe genunchi”, în pripă, pentru că intrau în contradicție flagrantă atât cu legislația UE în domeniu, pe care, cu nici un chip, Guvernul și Parlamentul României, nu vor s-o transpună, în forma originală, în legislația internă, cât și cu legislația internă (Codul muncii).

Dovada că legislația a fost făcută „pe genunchi”, în pripă, la comanda crimei organizate, o constituie cele două Decizii ale instanței de contencios administrativ din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 2077 din 31 martie 2021 și Decizia nr. 3782 din 23 iunie 2022. Prin Decizia nr. 2077 din 31 martie 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție tranșează, definitiv, problema detașării, pe baza formularului A1, stabilind că: „Faptul că angajaţii societăţii reclamante se deplasau din România în străinătate pentru a-şi desfăşura activitatea pe o perioadă limitată, fără însă ca activitatea lor să se fi desfăşurat în mod obişnuit în ţară, nu reprezintă un element suficient pentru a se reţine existenţa unei detaşări transnaţionale. Astfel fiind, cum angajaţii reclamantei nu-şi desfăşurau temporar activitatea în străinătate, ci în mod obişnuit, acolo fiind locul normal al muncii, în mod nelegal sumele acordate acestora au fost calificate şi tratate fiscal de către societate ca diurnă externă în loc de venituri din salarii sau asimilate salariilor, acestea din urmă fiind supuse impozitării şi luării în calcul la plata contribuţiilor de asigurări sociale obligatorii, conform art. 76 alin. 2 lit. s) şi art. 139 – 140 Cod fiscal”.

Deci, cu alte cuvinte, 99% dintre societățile care au detașat lucrători în spațiul Schengen, ce n-au desfășurat activitate în țară, la firma care i-a detașat, pe baza formularului A1, au încălcat legislația substituind salariile cu diurna. Efectul? Au destabilizat piața concurențială din UE, practicând tarife dumping și au fraudat bugetul de stat, contribuind la creșterea deficitului bugetar, condiție pentru aderarea la Schengen.Prin Decizia nr. 3782 din 23 iunie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție tranșează, definitiv și condițiile în care se aplică Legea 209/2015 și Legea 72/2022, stabilind, fără echivoc, faptul că, în cazul lucrătorilor detașați în spațiul Schengen, pe baza formularului A1, cărora le-a fost achitat un salariu minim în spațiul Schengen și altul în România „Din această perspectivă, nu se poate vorbi de vreo operaţiune de recalificare, deoarece simpla denumire a acestor drepturi ca fiind indemnizaţii de detaşare de către reclamantă nu era suficientă pentru calificarea lor ca atare, de vreme ce în conduita sa reclamanta s-a raportat la ele ca la nişte drepturi salariale propriu-zise, iar specificul lor, analizat în precedent, confirmă această natură juridică”. „Prin urmare” stabilește instanța, „natura juridică a drepturilor băneşti acordate personalului său detaşat în străinătate reprezintă contravaloarea muncii prestate în aceste condiţii, spre respectarea venitului minim reglementat în fiecare ţară de destinaţie, iar nu contravaloarea cheltuielilor generate de detaşare, transport, cazare, masă, aşa încât în mod corect organului fiscal le-a tratat ca venituri salariale, nefiind vorba de o recalificare a acestor raporturi juridice, pentru a deveni incident art. 2 alin. (1) din Legea nr. 209/2015” ori art. 1, alin. (1) din Legea 72/2022. În consecință, deși s-a străduit să dea „o mână de ajutor”, crimei organizate (în cele mai multe situații reușind), Legile 209/2015 și 72/2022, conform Deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2077 din 31 martie 2021 și nr. 3782 din 23 iunie 2022, sunt aplicabile doar în situația în care societățile românești au respectat Codul Muncii (cu privire la detașare sau delegare), regulile privind emiterea formularului A1 și Directiva 96/71/CE/16.12.1996 a Parlamentului European privind detașarea lucrătorilor, respectiv asigurarea salariului minim acordat în țara unde lucrătorul este detașat.

Dacă, din punct de vedere juridic, Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2077 din 31 martie 2021 și nr. 3782 din 23 iunie 2022, sunt clare și incontestabile, în ceea ce privește fraudele comise de crima organizată în cazul detașării lucrătorilor în spațiul Schengen, ele mai au un rol extrem de important: sunt un instrument de măsură al gradului de subordonare și control al administrației publice, de către crima organizată, prin intermediul factorului politic, ca instrument de lucru al crimei organizate. Astfel și în cazul Legii 209/2015 și în cazul Legii 72/2022, extrem de suspect, cu un exces de zel inexplicabil, înainte de a analiza pe fond, situațiile create, unii directori și șefi de servicii din ANAF, din DGRFP regionale și AJFP județene s-au grăbit să pună în aplicare dispozițiile Legii 209/2015 și 72/2022, anulând deciziile de impunere emise de ANAF, văduvind bugetul de stat cu câteva miliarde de lei, spre satisfacția crimei organizate care a reușit ceea ce nici Mafia nu reușește: să fie scutită, in corpore, de la plata obligațiilor fiscale, chiar dacă există Decizii definitive și obligatorii ale instanței supreme a României. Acesta este efectul colaborării dintre clasa politică și crima organizată: destabilizarea pieței libere, a UE și fraudarea bugetului, în favoarea crimei organizate. Și, culmea, cu această mentalitate și cu aceste mecanisme de devalizare bugetară, vrem în Schengen! Am scris acest articol din două motive: în primul rând pentru că, încă din 2016, am susținut, împotriva tuturor presiunilor și criticilor, că Legea 209/2015 și Legea nr. 72/2022 nu sunt aplicabile în cazul firmelor care nu au respectat regulile detașării (Codul Muncii și legislația fiscală) respectiv prevederile Directiva 96/71/CE/16.12.1996 a Parlamentului European privind detașarea lucrătorilor, întocmind mai multe acte fiscale în acest sens, cu prejudicii de zeci de milioane de lei (în care am susținut ceea ce a confirmat și instanța supremă, respectiv că organul fiscal nu a recalificat indemnizațiile acordate, ci contribuabilul le-a încadrat eronat), acte, bineînțeles contestate, ce se află încă pe rolul instanțelor de judecată și, în al doilea rând, pentru că, după cinci ani și după scandaluri generate de pasiuni inexplicabile ale unor șefi din ANAF – deranjați de faptul că n-am fost de acord cu anularea Deciziilor de impunere în cazul firmelor care au detașat, nelegal, lucrători în spațiul Schengen -, una din aceste contestații, vizând un prejudiciu de peste 18 milioane lei, în care au fost invocate atât prevederile Legii 209/2015 cât și prevederile Legii 72/2022, a stat la baza emiterii Deciziei nr. 3782 din 23 iunie 2022, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care instanța supremă a respins plângerea petentului și a menținut Decizia de impunere, în integralitate. Urmare a acestei Decizii, nr. 3782 din 23 iunie 2022, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere efectele obligatorii ale acesteia pentru instanțele inferioare, voi fi foarte atent cum se vor raporta instanțele de judecată, la această decizie, în cazurile similare, pentru că există suspiciuni că multe din sentințele date de instanțele de judecată de fond, au fost nelegale, fapt constatat de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, sunt extrem de curios, cum vor aborda această Decizie cei din conducerea ANAF, DGRFP regionale și AJFP județene, care s-au grăbit să anuleze, în bloc, în baza Legii 72/2022, aproape toate Deciziile de impunere ce stabileau obligații de natura celor contestate în dosarul în care a fost emisă Decizia 3782 din 23 iunie 2022, a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Nu de alta, dar prea s-au agitat unii și „au bătut cu pumnul în masă”, argumentând celeritatea prin faptul că nu vor să fie acuzați de nerespectarea legii. Ca și în alte situații când „au scos castanele din foc cu mâna altora”, vor da vina pe cei care au semnat propunerile, adică pe cei obedienți, care nu au curajul să contrazică decizia șefilor numiți politic? Știu că și de această dată ca și în multe situații în calitate și de comisar la Garda Financiară, lipsa de obediență, m-a transformat într-un „cui în talpa” celor care servesc nu interesul public, ci interesul de grup. Recunosc că sunt un „rebel” și că am încurcat (și voi mai încurca) multe din „socotelile” crimei organizate, chiar dacă asta mi-a atras toate antipatiile posibile, din partea șefilor și a colegilor „înregimentați”. Prefer acest „tratament special” decât să fiu instrumentul crimei organizate. Iar celor care cred că „lăsarea mea la vatră”, adică pensionarea, îi va scăpa de stres, le transmit că „mai e mult până departe” și să nu-și facă iluzii că rămân un „gentleman„ și când sunt țintă. Iubesc adevărul și dreptatea și renunț, fără regrete și la cei mai apropiați, dacă simt că adevărul și dreptatea sunt amenințate.