Vă zic doar că am în bibliotecă ediția premium cu toate scrierile eminesciene, că o am și-n cap și că, dacă aveți în voi măcar un dram de responsabilitate, veți face în așa fel încât să nu vă lăsați pruncii fără minunile astea prin preajmă, fiindcă azi, cu 450 de lei nu faci absolut nimic, eu, de pildă, venind de la Lidl cu 450 de lei cheltuiți și fără pic de carne în coș, ca să am din ce face o tocăniță, o ceva, mi-am zis că mai bine-aș fi cumpărat cărți de bani, că măcar alea se văd. Faceți bine de vă mobilați cu Eminescu-complet, fiindcă a scris cum nu se va mai scrie în veci, chit că eu îl gust și pe Bacovia și (chiar) pe Păunescu. Nu e slobod să nu-l aveți pe Mihai Eminescu în forma asta în casă, fiindcă e cea mai rotundă și completă formă posibilă. În plus, dacă stați cu soacra sau dacă aveți o nevastă ori un bărbat cu gusturi non-literare, ediția „merge” cu orice, inclusiv cu perdelele din living și cu culorile frunzelor care tocmai cad acum din pomi, că-i toamnă și e galben-ruginiu mai peste tot.
Vă pup!
P.S. – Ăștia nu mi-au dat nimic pentru reclamă. Vă zic însă că (pardon) cărți ca astea-n lume nu-s. Musai să le-aveți în casă, alături de DEX și DOOM. Să fim deștepți, să nu fim proști, cum ar veni.
Eugenia CRAINIC