Azi, 14 octombrie, se împlinesc 25 de ani de când, împreună cu o „trupă” de tineri entuziaști, am lansat Observator arădean – ziar care voia să fie o altă voce în Arad. Am reușit să determin câțiva investitori în acest sens. Pe Ioan Faur, de la ICIM, pe Dimitrie Muscă, de la Curtici, pe Ioan Trifan (IMSAT), pe Petru Burcă, de la SC Bucegi, eu, cu 6%, pe Andrei Kaslik, Ovidiu Balint și trei tineri asociați la B.A.Z.A. Arad.
Era într-o zi de marți când Observatorul ieșea pe piață. Grafic, ziarul nu arăta grozav. Abia a doua zi, la al doilea număr avea să fie ceea ce doream, după observațiile binevenite ale lui Vali Gros, care ne-a fost alături la start. Graba a fost mare (țineam să apară în 14 octombrie, ziua de naștere a răposatei mele bunici). Cu acel prim număr s-au lansat în presa scrisă nume noi: Ovidiu și Mihaela Balint, Teofil Grădinaru, Romulus Dubăț, Sebastian Șiclovan, Cristian Țițca, Claudiu Horeanu, Dani Berar și alți câțiva, alături de tinerii veniți de la Adevărul (Andrei Ando, Dan Maghiș, Valer Mărginean, Eugenia Bărdaș, Camelia Berar, Leonardo Negoițesc, Doru Sinaci etc.). La 47 de ani, eram cel mai bătrân din „trupă”!
Cât entuziasm era în noi! Ce freamăt, cât zbucium era în redacția cu jaluzele albastre, de la etajul 5 al Casei Albe, unde, premieră în presa arădeană, fiecare redactor avea PC-ul lui! Mai apoi, pe parcurs, alături de noi au venit alte nume, alți tineri: Orlando Toader, Dacian Don, Petre Don, Alin Olteanu, Lucian Valeriu, Paula Bulzan, Diana Duțu, Florin Tomuța, Felicia R. Gheorghe … Mulți dintre ei mai sunt și astăzi pe frontul presei ori, într-un fel sau altul, cochetează cu scriitura-mesaj pentru cetățeanul arădean.
Observator arădean a fost o „altă” voce, una necesară, dovadă fiind și faptul că într-un an de zile am ajuns la un tiraj de 10.000 de exemplare. Observator arădean a fost, sui generis, și o școală de presă nouă, liberă și neangajată politic. Observator arădean a fost. De ce nu mai este? Cauzele sunt multe, dar unul este peste toate: NU A SUPT LA ȚÂȚA POLITICULUI, A MAI MARILOR ZILEI. Cum ar veni, mai bine mort, decât sclav! Și, la un moment dat, s-a prăpădit. CU ONOARE!
Da, sunt 25 de ani de la pornirea în cea mai frumoasă aventură a multora dintre noi. Ani frumoși, ani cu zbateri, cu zile „fripte”, cu entuziasm și cu nervi, deopotrivă. Ani buni, ani răi, dar toți au fost anii noștri. O, tempora!
Tristan MIHUȚA
