Am văzut un Tartuffe (de Moliere) reușit, aseară. Un spectacol în care s-au Văzut, cu V mare, trei Actori. Cu A mare. Zoltan Lovaș, Oltea Blaga și Dorina Darie. Ce Tartuffe, ce doamnă Pernelle – mamă a lui Orgon, ce Dorine! De Zoli Lovaș nu mă mir că e mare; în urmă cu vreo două sute de ani, când eram elevă de liceu și ne jucam de-a teatrul, punând în scenă, sub bagheta regizorală a colegei noastre mai mari, Oana Huiu (ulterior actriță), o versiune modernă a Caprei cu Trei Iezi, Zoli a venit în câteva rânduri, la invitația Oanei, să ne spună unde-am face mai bine să jucăm așa sau altfel. Încă de-atunci i-am prorocit o carieră fulminantă în domeniu. Ce simt acum e doar un ușor regret că n-a ajuns la New York sau Hollywood. Dar poate el nu regretă, așa că nu-mi rămâne decât să-l întreb, când îl întâlnesc, cum se face că… Fără dubii însă, Zoli poate duce orice. De departe, e Locomotivă. Locomotiva oricărui spectacol în care l-am văzut până acum la Arad. Și a demonstrat-o cu prisosință și aseară.
La rândul ei, Oltea Blaga părea că joacă în piesa asta de-o viață. Rolul îi vine mănușă. Mimică, joc de scenă… nimic nu ziceai că-i este necunoscut; nicio stângăcie. Am mai văzut cândva un Tartuffe, în care slujnica părea stingheră în acea viziune regizorală, transmițând un mesaj profund al locului distinct, marcat de supușenie, pe care trebuie să-l ocupe o servitoare într-o casă. În viziunea regizorului Dan Vasile însă, am văzut o slujnică integrată. În tot și în toate. Cu toate astea, „la locul ei”.
Dorina Darie a jucat o mamă a lui Orgon de excepție. Nu-mi venea să cred că este ea. Intrată în rol de parcă ar fi fost de-acolo. Ca să nu mai vorbesc de costumația inspirată! Fiică-mea a zis, la un moment dat: „mami, bătrâna aceea se vede că e o mare doamnă!” „Iubito, i-am zis, să știi că actrița în sine are cam vârsta mea, nu e tocmai bătrână!” „Wow, serios? Ce tare e!” Păi, e. „Ai văzut, mami, a știut până și să mimeze că poartă proteză, or, dacă are vârsta ta, clar nu are!” Grozavă, Dorina Darie!
Am mai văzut și o Mariane, jucată de Roxana Sabău, destul de reușită; actrița și-a folosit cu generozitate grimasele – puncte forte în ce-o privește. Personaj potrivit Mariane, pentru ea.
La „și alții” i-aș grupa pe toți ceilalți. Inclusiv pe tânărul actor Bogdan Neciu, pe care nu l-am văzut jucând până acum și care a făcut un rol egal, inexpresiv; faptul că e peltic, în alte circumstanțe/roluri s-ar putea să funcționeze. Dar, are timp să prindă „carne”, zic.
Aș mai remarca-o și pe Alina Vasiljević. Este frumoasă. Și… este frumoasă.
Una peste alta, ne-a plăcut Tartuffe în varianta arădeană. Anumite spectacole pot străluci chiar și numai cu un singur cap de afiș, darmite cu vreo trei! Se explică sala plină și aplauzele sincere.
P.S. Despre versiunea cvasi-modernistă a punerii în scenă, garnisită cu muzică rock pe alocuri și cu un aparat de fotografiat cu film, spun doar că n-a dăunat. Arta e… artă, în fond!
P.P.S. Pe final, un pic despre Tartuffe-piesa, pe care sunt absolut sigură că o știe toată lumea, apologia ipocriziei (subiect al tuturor timpurilor), oploșitul dubios (intrat pe premise false în grațiile unor bogătași creduli), care ajunge să-și izgonească adulatorii fără milă din propria avuție… etc. etc.
S-a râs, s-a petrecut timp cu folos. Să mergeți la Tartuffe!!!
Foto: de pe site-ul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, unde-i interesant de intrat și căutat ceva pe plac.
Eugenia CRAINIC

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here