Aseară au intrat în Festival(ul de Teatru Clasic Arad) actorii Teatrului „Andrei Mureșanu”, din Sfântu Gheorghe, cu „Doi morți vii”, piesă realizată după opera dramatică omonimă a lui Vasile Alecsandri. Am avut ocazia să văd o variantă concentrată a comediei atât de inspirat intitulată, care însă n-a dăunat deloc; ba, dimpotrivă! Dacă s-ar fi păstrat matrița originală a piesei, teamă mi-e că am fi fost și azi în sala de spectacole, astfel că, în viziunea regizorală a celebrului Alexandru Dabija, tot ceea ce trebuia spus s-a spus într-o oră și jumătate. De asemenea, (tot) dacă s-ar fi păstrat varianta originală, spectatorii ar fi fost încurcați de graiul moldovenesc neaoș folosit de Alecsandri și multitudinea de arhaisme tipice zonei, drept care, prin „coborârea” în actualitate, piesei i s-a asigurat o curgere mai clară spre înțelesul privitorilor. Aș mai spune aici și că varianta concetrată prezentată de Dabija nu e neapărat facilă. Personal, mi-a fost ușor să înțeleg despre ce este vorba, pentru că am citit piesa cândva, în Cretacicul timpuriu, când studiam Literele. Dacă ar fi fost însă să o văd doar aseară, trama nu mi-ar fi fost limpede ca lacrima. N-aș fi înțeles mesajul cu ușurință, acesta fiind ascuns în joc, comic, imagini suprapuse etc. Cert este că, explicându-i fiică-mii despre ce este vorba, am clarificat totul pe scurt: Ghiftui, un bogătaș, este lămurit de niște amici că ar fi bine să se însoare, deși este celibatar convins; ajunge însă să se încaiere cu un adversar, căzând amândoi într-un lac, urmarea fiind că Ghiftui este convins că și-a ucis oponentul, la fel ca acesta din urmă în privința lui Ghiftui. Bineînțeles însă că trăiesc amândoi; în planuri paralele însă, dar și mixate, este prezentat haosul și degringolada care urmează printre cei rămași, după „dispariția” celor doi. Vedem, astfel, lecții de egoism, lipsă de scrupule și empatie, lecții despre trădare, falsitate, ipocrizie etc., perfect asamblate până la sfârșit, când lcururile, cumva, ajung să se clarifice. Mai punctez doar câteva lucruri, despre niște actori pe care nu i-am văzut jucând până acum:
• Claudia Ardelean a întruchipat-o pe Panchița excepțional. În plus, actrița are o voce inimitabilă, profund radiofonică, de care nu te saturi auzind-o. Poate face extrem de multe cu vocea aceea. Și cu dicția impecabilă, totodată.
• Anca Pitaru a jucat o Tița reușită, inclusiv cu niște mișcări de scenă moderniste, aș zice; regizorul a văzut-o în rol inclusiv grațioasă, deși era o țărăncuță. Cumva, m-a mirat abordarea.
• Costi Apostol, în rolul lui Ghiftui, nu m-a cucerit neapărat. Pe Ghiftui l-aș fi văzut cumva mai consistent. Mai în forță. Dar poate tocmai inconsistența persobajului a condus la alegerea aceasta. Aș mai vedea o punere în scenă, o altă viziune, să mă lămuresc.
• Sebastian Marina este un actor pe care vă spun sigur că am să-l mai caut. Și am să-l și găsesc, fără doar și poate. Sper să aibă noroc în viață să fie distribuit în roluri mari. Cred că poate juca o paleta extinsă de roluri. Țineți minte numele ăsta!
Foto: Panchița și Tița – site-ul Teatrului de Stat Arad
 Panchița și Tița – site-ul Teatrului de Stat Arad
Eugenia CRAINIC