Aradul era printre puținele orașe din țara noastră cu Aeroport Internațional. Din păcate, nu mai este. Nu mai avem nici măcar curse interne regulate. Până după 1990 am avut. Ce îmi spune acest fapt? Că Aradul a decăzut mult și dramatic. Inexistența curselor regulate ilustrează perfect starea letargică a municipiului și a județului. Nu avem curse aeriene pentru că nu există mobilitate umană susținută. Nu există efervescență economică, nici oameni de afaceri ori din firava clasă de mijloc pe care să-i mâne interesele pentru a călători. Și nici nu atrage interesele altora, din țară, să vină spre Arad.
Aradul are o poziție favorabilă, benefică pe harta țării. Nod de cale ferată important, este o răscruce de drumuri naționale și internaționale. Asta l-a făcut, la un moment dat, să reprezinte un interes intern și extern mai mare decât Timișoara sau Oradea. Acum, nu mai atrage. Locul e de vină? Nu, omul! Omul care nu sfințește și nu onorează acest loc.
De ce a decăzut și decade bătrânul nostru Arad? – mă întreb și cred că mulți dintre voi vă întrebați. Pentru că n-a avut oameni cu minte și cu suflet pentru acest oraș. Este de ajuns să privim peste umăr, îîn urmă și să vedem calitatea umană a celor care „ne-au condus”. Dar și a celor care sunt acum la putere. Vedeți ce au fost ei înainte de a pune mâna pe ciolan. Și apoi, ce au ajuns azi. Nu pot spune că n-au făcut nimic. Au făcut! Numai că – în vreme ce au mimat că slujesc un interes public, că se străduiesc pentru Arad – au făcut „pe dracu-n patru”, cum se spune, pentru a agonisi spre binele personal. Sunt foști și actuali „conducători” de municipiu și de județ, care au averi extraordinare, de pe urma funcției publice. Conturi grase în bănci, case, apartamente, terenuri și … participațiuni, cotă parte la tot felul de investiții. Chiar nu știe nimeni? Ei, cum știu eu, cum știți unii dintre voi, știu și cine ar trebui să pună stavilă fărădelegii. Dar nu mișcă nimeni. Trăiesc toți în aceeași mocirlă (im)morală, spre disprețul arădenilor onești și deloc obsedați că Aradul devine un târg prăfuit de provincie, neinteresat și ignorat.
Tristan MIHUȚA
