Nu da like dacă nu citești, că mă prind!

Să rezerv, zic, niște bilete pentru Avatarul ăsta nou, că nu-s în stare să țin cu nicio tabără pe-aici prin online: nici cu ăia de-l fac praf parțial (pe sistem că are subiect de kakao, dar ia notă mare, totuși, la efecte speciale), nici cu ăia de zic că-i de kakao pe toate părțile, oricum l-ai întoarce (că e clar făcătură globalistă pe sistem de protecția mediului, ce să zic, devenim Grete de cum se termină cele trei ore de vizionare) și nici cu ăia de zic că-i superbitatea-superbităților și filmul-filmelor, că ei așa blockbuster bun n-au văzut de când i-a adus barza. Dar, să revin, că m-am cam întins și iarăși sar ăia de zic că scriu lung. Mbun. Și fac eu ce se face pe sistem online, adică: intru pe site-ul ăstora de țin Cinema City-urile, dau pe numele filmului, dau pe data de mâine, aleg o oră care să mă asigure că la ieșirea din mall nu-i musai să stau un ceas până să cobor cu mașina de la parcarea de la etajul trei ca să ajung și eu în stradă, dau pe… hopaaa, ce să tot dau, că mi-a intrat ceață-n ochi! Am de făcut, brusc, niște alegeri, carevasăzică, de luat niște decizii. Grele, cum ne place nouă, dintr-o pleiadă de variante proaste, tot cum ne place (tot nouă). Și dau a defalca: 3D ADULT 28, 3D COPIL 18.5, 3D PENSIONAR 23, 3D STUDENT 23, ADULT+SERV 3D 32.5, COPIL+ SERVICE 3D PENSIONAR+ SERVICE 3D, STUDENT+SERVICE 3D, 3D ELEV 23, ELEV+SERV 3D 27.5… Buuun, să văd, deci, unde să bifez, după ce trag concluzia, doar pentru că-s deșteaptă, nu pentru că-s ăștia cu site-ul cine știe ce genii, că numerele alea de după fiecare substantiv or fi prețuri, că altceva… ce să fie! Deci, unde să bifez? Elimin, urgent, pensionarul, studentul, apoi pensionarul + service 3D și studentul + service 3D, lăsându-mi pe ecran doar 3D ADULT 28, 3D COPIL 18.5, ADULT+SERV 3D 32.5, COPIL+ SERVICE 3D, 3D ELEV 23 și ELEV+SERV 3D 27.5 (ce leneși, nici să scrie service peste tot n-au fost în stare!), gândindu-mă că eu cu bărbatu-meu sigur suntem adulți, însă fiică-mea, totuși, e și copil, dar, ce să vezi, e și elevă. Unde să tastez? Ca elevă, biletul ar fi fost mai scump. Copilă însă, m-ar fi costat mai ieftin. Ce să fac, ce să fac! Într-un minut, ca să nu risc nimic, tastez ELEV+SERV 3D 27.5, pe principiul că fiică-mea îmi tot zice de câțiva ani buni să n-o mai tratez ca pe-un copil (deși, la 12 ani… știu și eu ce să zic…). Aleg și pentru noi varianta ADULT+SERV 3D 32.5 x 2, plătesc online și primesc un mail în care sunt felicitată că am ales Cinema City și că voi fi nevoită să prezint la intrare codurile QR oferite în același e-mail. Să deschid, dară, codurile alea, să văd și io cum arată! Dar… nici poveste să se deschidă, vezi de treabă! Încerc cu niște programe speciale, fac pe dracu-n patru, încep să mă îngrijorez că mâine, în loc să intru la Avatar, mă voi certa cu ăia pe la poartă pe-acolo, pfoai… numai gânduri negre. Așa că, neagră spre neagră cu bulbuci, urc în mașină și plec la mall, să rezolv cazul. Acolo… dezastru. Un mall plin cum numai în coșmaruri poți vedea, dar n-am vreme acuma de psihologie colectivă si analiza freudiană a eului, să văd ce dreaku’ i-a dus pe toți ăia buluc la mall, îndreptându-mă ață spre casieriile cinematografului. Unde, iarăși, cozi interminabile. Nu stau la niciuna, intru direct în față și întreb abrupt unde pot să fac o plângere. O fătuță, fără să-și ridice ochii din calculator, îmi răspunde „la biroul managerului”, drept care mă și desprind de gloată și caut o ușă pe care să scrie chestia asta. O găsesc rapid, intru. La o masă, un tip de vârsta lui fiu-meu. „Managerul?” întreb. „Da”, îmi răspunde. Dau să iau loc, dar se ridică el în picioare, semn că n-are chef de stat la vorbe cu mine. Sau n-are chef de nimic, habar n-am, că nu-s sigură că știa neapărat regula aia de bune maniere conform căreia… în fine… rămân în picioare, îi turui situația, apoi aflu că „știți, e o problemă de IT, nu se văd QR-urile”. „Păi, măi băiete, cum adică nu se văd QR-urile, zic, că uite, pen’că nu se văd, am bătut cale lungă să vin să vă iau pe toți de gât, cu QR-uri cu tot, vreme în care puteam, de pildă, să mănânc niște bomboane de pom…” „Nu e vina mea, e a ălora de la IT”. „OK, ăia de la IT or fi de vină, zic (deși mă cam doare-n curmănescu cine e de vină, doar căutam soluții, nu vinovați, în fine…), dar dacă mătăluță ești manager, deci manageriezi, nu poți să faci ceva sesizare pe sistemul vostru intern și să anunți pe site-ul ăla cum că lumea va fi primită la film și (doar) dovedind cu mailul vostru de toată pleasna, respectiv fără codurile QR, că a rezervat și cumpărat bilete? „A, păi, oamenii pot veni aici, că le dăm noi biletele”. „DAR DE UNDE SĂ ȘTIE CHESTIA ASTA, NENICĂ??? insist eu, cerebrală și calmă la cap, cum mă știți. Și prietenoasă și sociabilă, tot cum știți. DE UNDE SĂ ȘTIE ASTA, măi, băiete??? Că oamenii știu doar că au plătit niște bilete și că n-au primit în schimb codurile vieții, astfel că, de teamă ca nu cumva înaintea filmului să fie ținuți pe la uși, sunt nevoiți, iaca, să tragă două drumuri la mall, nu unul, să se asigure că nu-s lăsați de izbeliște…” Geaba m-am străduit! Managerul mi-a replicat, pătruns de magia Christmas spiritului sau ceva, că „degeaba vă agitați, toată lumea știe că nu-s probleme dacă veniți fără codurile alea la film dacă aveți dovada plății, cel puțin tinerii știu, bătrânii însă rezervă mai rar bilete online, că li-i frică cu cardurile, cu astea, nu am ce să fac, nu e (din nou) vina mea, am tot făcut sesizări și degeaba, nu se schimbă nimic, asta e, nu e prea prietenos sistemul, da…” „Ăăăă… bătrânii? Ai zis cumva, mânca-ți-aș sufletul tău tânăr, că bătrânii rezervă mai rar bla-bla-bla? Tinere, te anunț că singurul motiv pentru care mai respiri acum e că mi-ai dat biletele astea, că între timp mi le-a printat, și că măta-i de vârsta mea, doar că, precis-precis, e destul de împiedicată de ai ajuns tu la concluzia că dacă ea n-o fi capabilă să-și rezerve bilete online, niciunii dintre (ceilalți) bătrâni n-om fi în stare. Horror, băiete, horror! Și dacă tot am stabilit că manageriezi mai nimic p-aici, mai fă tu o sugestie (tot degeaba) la IT-iștii ăia cărora nu le pasă că-i site-ul defect și zi-le că ar fi bine să precizeze, naibii, unde se termină copilul și începe elevul, că n-are lumea habar cum stă treaba nici acolo!” „Ă… păi, toată lumea știe că până la zece ani sunt copii, iar de la zece ani, elevi!” „Aha, zic, toată lumea, pe logică elementară, este? Toată lumea, mai puțin noi, bătrânii, pfoai… care…”

Dar… n-am mai avut energie. M-a părăsit ca Columbeanca pe Columbel sau cum era ăla, că am ales brusc să tac și să plec naibii de-acolo, lăsându-l pe managerul ploii să managerieze în gol ca până atunci, pierindu-mi inclusiv voia bună, deși, mă știți doar, sunt prietenoasă, sociabilă, râs de complezență, râs cu dinți, alea-alea, cum v-am zis de la-nceput. Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!