FC U Craiova 1984- UTA 1-1
Din nou, fanii UTA-ei își împart sentimentele la finalul unui meci în : de mulțumire și de dezamăgire, făcându-le amândurora câte un loc egal în sufletele lor. S-a întâmplat nu numai la meciul acesta.
Bucuria de a obține un punct cu dezamăgirea că s-au pierdut două, mai ales privind clasamentul actual.
Cu un lot restrâns datorită mai multor motive, Balint a trimis în teren o echipă gândită de el, dar contestată (poate si pe bună dreptate) de ceilalți mulți ”antrenori ” din tribune sau de pe rețelele de socializare.
Ba Dobrescu , ba Keseru, ba Sthal , ba X , ba Y. Astea toate după finalul meciului, după evoluția acestora. Într-un fel le poți da dreptate, după ce ai urmărit partida, dar antrenorul arădean, cel care a urmărit participarea acestora la antrenamente, la meciurile de verificare, la starea de sănătate, a ales ce a gândit el.
Ca să mă strecor și eu printre cei care ”după război , mulți viteji se-arată”, aș spune că Vukcevic a fost forțat după cunoscuta sa stare de sănătate din perioada de dinaintea acestui meci, că perechea de fundași centrali aleasa nu a fost cea mai inspirată, că Ubbink a preferat mai mult faza ofensivă decât ajutorul pentru cei doi mici mijlocași , Cascini și Batha și așa mai departe.
Dacă vă mai aduceți aminte de juniorul Denis Rusu, cel care a explodat în primele meciuri jucate la UTA, dar care s-a stins treptat cu trecerea etapelor, cam același exemplu îl etalează, fără să vrea ,bineînțeles, și Rereș Pop, în ultimele două – trei evoluții ale lui. Aleargă foarte mult, dar greșește tot la fel de mult, mai ales în privința preciziei paselor.
La Keseru se vede voința de a reveni la ceea ce a fost cândva sau mă rog, la ceea ce se așetaptă suporterii, însă fără niciun succes. Pe Sthal , îl iubim mai mult doar pentru că este arădean, însă evoluțiile lui sunt sincopate.
Ăștia-i avem cu ei trebuie să defilăm.
Mai trebuie adăugată partea ciudată a celor care reprezintă FRF și Comisia Centrală de Arbitri.
Faza cu VAR-ul e de râsu – plânsu. Bineînțeles că fazele dubioase puteau exista la fiecare dintre cele două echipe, dar obișnuiți cu folosirea acestei tehnici, spectatorii, dar mai ales telespectatorii, nu mai vorbesc de staff-urile tehnice ale echipelor, au multe de pierdut, punând la îndoială deciziile arbitrilor.
De râsu- plânsu au fost și motivațiile celor de la FRF.
Carul de producție TV și mașina VAR nu au putut fi conectate la aceeași rețea electrică, așa cum este necesar pentru ca sistemul VAR să funcționeze, existând riscuri mari de supraîncărcare electrică, ceea ce ar fi dus la defecțiunea echipamentului, dar și de electrocutare pentru responsabilii de partea tehnică”.
Tocmai duminică au descoperit acest lucru.
Iar cei de la Comisia Centrală a Arbitrilor au considerat că la un asemenea meci,  foarte important după părerea noastră , să fie delegat Szabolcs Kovacs , o copie nereușită a fratelui său, internaționalul Istvan Kovacs, un arbitru care pare forțat să urce pe scara ierarhică a arbitrajului.
Puțin ar fi de reproșat în privința deciziilor luate, pentru că meciul nu a oferit asemenea oportunități, dar modul de exprimare, teatrul ieftin, gestica , explicarea ciudată a deciziilor, mimica etc . toate ne fac să credem că Szabolcs nu-și merită locul în elita arbitrajului românesc.
Nouă , celor care suferim , nu ne rămâne decât să ne rugăm Stăpânului Naturii ca vremea, până sâmbătă înaintea meciului cu Mioveniul să fie favorabilă pentru consolidarea peticelor de pe gazonul ”Francisc Neuman”.
Și încă ceva. Celor de acasă, celor care au urmărit meciul la televizor , li s-au umplut sufletele de mândrie când au simțit că grupul roș-alb din peluza de pe ” Ion Oblemenco” a dominat mult mai clar grupul mult mai numeros echipat în negru din peluza de vis-a vis.
Și jucătorii arădeni au simțit același lucru, urcând treptele stadionului și mulțumindu-le cu aplauze.
Haide UTA!
Ioan HAMZA