De ce nu vând producătorii români în supermarketuri?

Nu țăranii sunt vinovați! Ci primarii, șefii de consilii județene, miniștrii agriculturii, secretarii de stat, membrii Guvernului, primul ministru și parlamentarii, pentru că nu fac nimic în sensul sprijinirii agriculturii românești! Da, ca niște tâmpiți sadea și ei mănâncă prost, adică produse pline de pesticide, insecticide, vopsele și alte chimicale dăunătoare organismului, dar nu fac nimic pentru a încuraja și susține producția internă, curată și ecologică. De ce nu vând hipermarketurike produsele românești? Mi-a explicat, acum câțiva ani, directorul de la „Selgros”, atunci când i-am pus întrebarea: „De ce nu vă aprovizionati de la producătorii romani?”. „Din trei motive”, mi-a răspuns. „Preț, cantitate și calitate”! „Interesul nostru e să facem profit, de aceea avem nevoie de preturi mici, aprovizionare în flux continuu și marfa să arate bine”! Deci, totul ține de preț, cantitate și marketing (pentru că, din punctul meu de vedere, marketing nu înseamnă calitate).

Acum, pentru că poziția hipermarketurilor e clară, să analizăm de ce producătorul român nu poate îndeplini condițiile. În primul rând, legat de preț, românii au un handicap uriaș. Costurile de producție sunt mult mai mari decât cele din restul UE, Turcia ori alte țări de unde se importa marfa. De ce? În primul rând din cauza subvenției mici pe care o acordă statul. De ce nu acordă subvenții mai mari? Întrebați Guvernul României, pe Daea, primul ministru, zecile de europarlamentari care vegeteaza la Bruxelles, pe Cioloș, fost comisar european (culmea, pe agricultură!?) de ce a fost de acord România să primească o subvenție mai mica decât celelalte țări din UE? De ce nu a denunțat și nu denunță denunță această inechitate flagrantă? De proști sau de lacomi și corupți? Legat de cantitate, producătorii români nu se înghesuie să producă mult, pentru că, la costurile de producție pe care le înregistrează, în raport cu concurența, nu au asigurată desfacerea. Ei nu pot obliga hipermarketurile românești și angrosiștii să le achiziționeze marfa la preturile care să le asigure și profit. Ce să facă? Sa le vândă în pierdere? De aceea se chinuie să le desfacă prin rețele proprii, prin piețe, la mici angrosiști. Dar asta presupune cantități mici. În ce privește marketingul și aici există o problemă uriașă. La costurile de producție mari, fermierii din România nu-și pot permite să achiziționeze utilaje performante de sortare, personal suplimentar pentru sortare și ambalare, cheltuieli pentru ambalaje, camere frigo, benzi de sortare, bazine de tratare pentru conservare, etc. Pentru asta, pe lângă subvenții de producție, sunt necesare subvenții pentru procesare și conservare.

Dar cum nimic nu se face în România fără comision (inclusiv atribuirea fondurilor UE), cine riscă să dea 30% din fonduri, pentru a-și dezvolta  capacitățile de sortare și conservare, fără să aibă garanția desfacerii produselor în profit? În concluzie, totul ține de puterea politică. Dacă s-ar lua exemplul Spaniei (în primul rând), Italiei și Greciei, în ce privește subvenționarea agriculturii, producătorul român ar putea concura cu aceștia și la preț și la cantitate și la marketing. Ba chiar am deveni noi mai mari producători, pentru că pământul agricol romanesc este net superior calitativ celui din Spania, Italia, Grecia, Ungaria, Turcia, și a multor alte țări din UE. Dincolo de marketing, pentru că avem pământ bun, produsele românești (legumele, fructele, cerealele) sunt net superioare calitativ celor din UE, Turcia, Asia sau Africa. Sunt mult mai gustoase, mai aromate, mai curate chimic și mai nutritive. Iar asta o recunosc toți turiștii și toți cei care au ocazia să guste produsele românești, în special fructele și legumele autohtone, produse natural, în aer liber.

De asemenea, profesioniștii știu că există zone în România, unde se produc cereale de o calitate deosebită, pentru care se bat angrosiștii la recoltare (Ex: zona Beba Veche, Dudestii Vechi, Kerestur, Tomnatic, Nerau, Comlos, din jud. Timiș, unde se cultiva grâu cu cel mai ridicat procent de gluten). În concluzie, stăm pe o comoară, la fel de valoroasă precum aurul, pe care o descoperă și exploatează străinii, pentru că noi, românii, suntem hoți, lacomi și, în foarte multe situații (mai ales când e vorba de interesul național, ce depinde de clasa politica) de-a dreptul proști. Pentru că în loc să sprijinim producătorii autohtoni, creem facilități și încurajăm producătorii străini, permițându-le să creeze monopoluri în domeniul producerii cerealelor și comerțului cu legume, fructe, carne, lactate, etc. Astfel, pe lângă o politică a subvențiilor ce falimentează și descurajează producătorii agricoli, lipsa oricăror subvenții pentru investiții în procesare a produselor agricole, lipsa subvențiilor și investițiilor în stimularea de creare de cooperative agricole, respectiv solarii, depozite frigorifice, centre de sortare, ambalare și desfacere, pe modelul spaniol, francez, italian, noi românii, la problemele existente, mai adăugăm și ceea ce ne caracterizează: corupția de tip monopolist, mai gravă decât comunismul. Pentru că la problemele de preț, asigurarea cantității și calității, putem adaugă și politica de monopol, care contribuie la descurajarea producătorului român.

Marile hipermarketuri, cu sprijinul și exploatând prostia clasei politice, au acaparat piața românească a comerțului, în stil de monopol, eliminând concurența autohtonă. Prin politici de dumping, legi obținute prin corupție, mită permanentă asigurată clasei politice, marile lanțuri de hipermarketuri au acaparat piața și practica preturi de monopol, pentru că nu mai există concurență iar producătorul roman nu mai contează în această ecuație, fiind complet anihilat. Și ce dacă are marfă de calitate, cerută pe piață, dacă n-are unde s-o vândă? Consiliul Concurenței? Are așa ceva România? E o glumă, nu? Dacă există, cum e posibil ca ardeii, salata, morcovii, cartofii, ceapa, varza, merele, perele, bananele, citricele (cu mici excepții și așa zisele „promoții”) să aibă același preț la Carrefour, Lidl, Kaufland, Auchan, Mega Image, Profi? În ajunul Paștelui, de exemplu, „întâmplător”, prețul la ardei gras era fix 19 lei la toate hipermarketurile(!?). Nu era înțelegere, tip cartel, nu? A fost coincidență (!?) Întrebați-l pe „specialistul” politolog Bogdan Chirițoiu (Consiliul Concurenței) sau pe Daea (ministrul agriculturii) cum e posibil ca prețurile, în toate hipermarketurile, să fie identice și să nu fie înțelegere între comercianți? Ce să vă răspundă? Că la pregătirea lor politruca, sunt total depășiți de fenomenul monopolist care guvernează azi România și o ține în genunchi? Păi, cu astfel de pseudo-specialiști, cum ați vrea ca producătorul român să prospere? E ca și cum ai pune, cu bună știință, prostul satului primar și după aceea te-ai mira că a falimentat și vândut Primăria!