tribunalularad.ro

COMUNICAT  DE  PRESĂ

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Pe durata vacanţei judecătoreşti legale, 03 iulie – 01 septembrie 2023, stabilită prin art. 170, alin. 1, din Hotărârea  nr. 3243/2022 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători, pentru aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti, la Tribunalul Arad şi Judecătoria Arad, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul, Registratura, Arhiva şi Biroul de informare şi relaţii publice vor avea program cu publicul de luni până vineri, între orele  8:30-10:30. 

Preluarea actelor pentru aplicarea apostilei se va efectua de luni până vineri, la registratură,  în intervalul  orar 08:30 – 10:30, iar eliberarea actelor apostilate se va efectua de luni până vineri în intervalul orar  11:00- 12:00, la registratură.

Începând cu data de 04 septembrie 2023, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul vor funcţiona după programul normal.

Precizăm că, în perioada vacanţei judecătoreşti vor fi judecate numai procesele pentru care legea prevede soluţionarea de urgenţă şi cu celeritate.

Cu deosebită consideraţie,

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad

Preşedinte, Virgiliu Flavius BRADIN