Însemnări din Thailanda: FAȚĂ ȘI REVERS SAU TURISMUL ȘI „INDUSTRIA FEMEILOR”

Pentru europeni, dar nu doar pentru ei, Thailanda este o ispită permanentă. Odată ajunși acolo, ochiul, mintea, emoțiile induc și relevă în subiectivitatea fiecăruia o lume a surprizelor și a ineditului. Fiindcă, oricât ar face ea parte dintr-un areal bine determinat, Thailanda se individualizează puternic. Atât de puternic încât pune în umbră „deasă” toți vecinii (Birmania, Laosul, Kampuchia, Vietnamul etc.). Nu doar fiindcă are, azi, o creștere economică infinit mai spectaculoasă, comparativ cu țările din jur, ci și prin ceea ce oferă ea turistului însetat de cunoaștere, de cultură, de plăceri și de servicii ireproșabile.

Din păcate, timpul foarte scurt pe care l-am petrecut în Thailanda nu ne-a permis să ieșim în afara capitalei. Regretul a fost însă compensat de ceea ce ne-a oferit Bangkokul, un oraș frumos, mai exact un megalopolis, ce se întinde pe mai bine de 300 de kilometri pătrați. Este situat în delta fluviului Menam, la numai 30 de kilometri de Golful Siam și la doar 11-12 grade latitudine nordică de Ecuator. Construcțiile de azi, monumentele de artă, dinamica dezvoltării sociale, toate acestea și multe altele nu mai au nimic în comun cu modestul sat de pescari, de acum două secole, care era loc de popas pentru navele Companiei Olandeze a Indiilor Orientale (…).

Turistul are ce vedea la tot pasul. În Bangkok sunt peste 300 de temple, dintre care noi am avut plăcerea să vedem Phra Kaeo (cu vestita statuie a lui Emerald Buddha) și Trimtir (cu o altă statuie a lui Buddha, mult mai impresionantă, făcută numai din aur masiv, care cântărește cinci tone și jumătate!). Deosebit de impresionante și de căutate sunt templele Arun ori „Templul din Marmură” (Benjamboptir), Palatul Regal cu sala tronului „Dusit Maha Prasaad”, ridicat în 1872. La ora vizitei noastre, ghinionul ne-a ieșit în cale și ne-a răpit șansa de a intra în Palat. „Ghinionul” se numea Rama al IX-lea, regele de azi al Thailandei, care venise să se roage în templul Phra Kaeo, pe care tocmai îl vizitasem. Așa că a trebuit să ne mulțumim cu atât, lăsând Palatul pe altădată — deși nu se știe dacă va mai fi o „altădată” pentru cei mai mulți dintre noi.

Turismul este o mină de aur pentru thailandezi. Am menționat deja, în reportajul anterior, că din turism se obțin anual șase miliarde de dolari. La asta nu contribuie numai monumentele istorice și de artă, ci și pitorescul acestei țări cu o climă tropicală și subtropicală, cu păduri imense, cu savana din Podișul Korat, cu fauna sa bogată, cu cele zece parcuri naționale care se întind, fiecare, pe sute de mii de hectare, în care trăiesc elefanți, tigri, giboni, gauri (bivoli sălbatici), sambari etc., cu numeroase rezervații și sanctuare de vânătoare, cu crescătorii de șerpi și crocodili, cu plimbări pe fluviile interioare etc. Ofertele și serviciile sunt atât de bine puse la punct încât turistul nu se uită și nu regretă pe ce și cât cheltuiește.

De turiști se ocupă însă și „industria femeilor”. O industrie care aduce Thailandei, anual, peste șapte miliarde de dolari. Ce înseamnă „industria femeii”, cred că bănuiește fiecare. Practic, nu există hotel care să nu dispună de serviciile frumoaselor și, de multă vreme, renumitelor femei thailandeze. În spatele serviciilor de masaj se ascund ofertele celor mai diverse și mai neînchipuite prilejuri de plăcere. Încă de când a intrat în cameră, turistului i se oferă numărul „clubului de masaj”. Oricine poate să sune și să se programeze prin acest serviciu. Fetele, alese pe sprânceană și atent verificate medical, au o ținută elegantă. Cele de la Hotelul „Asia”, unde am fost noi cazați, purtau taioare moderne, cu croi occidental, din stofă verde sau roșie. Un masaj, la cameră, costă 500 de bath, adică ceva peste 20 de dolari USA. De regulă, însă, turiștii nu se mulțumesc cu atât, fiindcă femeile știu să-i incite. Ce urmează dincolo de masaj are alt tarif și se negociază pe loc, dar niciodată prețul nu coboară sub 30 $ și poate ajunge la 50 $ sau chiar peste, depinde de talentul negociatorilor.

Apoi, în Bangkok există peste 2.000 de baruri de noapte. Baruri în care ești tras de mânecă să intri și în care femei „îmbrăcate” doar în costumul Evei dansează, dau spectacole cu numere greu de imaginat și de redat aici. Curiozitatea, după atâtea referiri la această „industrie”, ne-a făcut să intrăm într-un asemenea bar. Se numea „Lipstick”. De fapt, ne-a condus la acel local un atașat al Ambasadei noastre. Europenii și americanii, bărbați singuri sau cu soții, formau clientela localului, în seara respectivă. Vreo 25-30 de fete thailandeze alcătuiau trupa unui spectacol care se prezintă, fără pauze, în trei „reprize”. Intrarea nu se plătește, dar trebuie să consumi ceva, măcar o bere, ce costă 95 de bath (1 dolar = 24,80 bath). Deci, aproape 4 dolari. Mesele sunt așezate jur-împrejurul unei scene dreptunghiulare, (un ring, mai bine spus, asemenea celui de la box) „urcând” ca într-un amfiteatru, pe măsură ce se îndepărtează. Să mă scuze cititorul, dar bunul simț mă obligă la o cenzură drastică a „spectacolului”. Pot spune doar atât — este un dezmăț inimaginabil și că, pe scenă sau dincolo de ea, nu lipsește, în nicio reprezentație, actul sexual propriu-zis.

Odată coborâte în sală, dansatoarele se așează în brațele ori pe genunchii clienților. Dacă nu li se permite (mai sunt, e drept, rar, și oameni care se jenează, mai ales dacă sunt cu soția, și resping „agresiunea”), se așează alături. Oferta vine direct, după numai câteva mângâieri. În caz că bărbatul refuză oferta, fata caută altă pradă. Sau alt vânător? Oricum, nu are timp de pierdut. Trebuie să câștige, să „producă”, așa cum se zice pe la noi. „Dansatoarele” o rup, mai toate, binișor pe englezește. Pentru 15 dolari sunt gata să se dăruiască primului care zice „da”. Cum spuneam, erau vreo 25 de asemenea fete la barul „Lipstick”. Aceeași curiozitate gazetărească mă împinge să „descifrez” o biografie. Fata de lângă mine, o tânără frumoasă foc, tocmai coborâse de pe scenă și abia își trăgea sufletul. A acceptat dialogul cu mine fără nicio rezervă, deși un „interviu” era, cu siguranță, ceva nou pentru ea. O chema Manpand. Avea 26 de ani. Divorțată. De ce? Nu pentru că soțul ar fi fost împotriva „muncii” ei, ci pentru că ea s-a plictisit de el. Câștigă bine, zice ea — 800 de bath pe seară, adică vreo 32 de dolari, ceea ce ar însemna aproape 1000 de dolari într-o lună. Numai că, femeie fiind, în calculul meu trebuie să țin seama că are și zile când nu poate lucra. Dacă-i place ce face? Nu-i place, mai ales că sunt șapte ani (a început pe când avea 19 ani) de când a devenit profesionistă. Mai stă cât să adune ceva și, gata!, se va rupe de lumea asta dezmățată. Nu o descurajez, dar, în sinea mea, zic: „sărmana fată!”. Așa spun mai toate, dar banul și obișnuința le ține în mrejele prostituției până se urâțesc și nu mai au trecere la client, deci nici la patroni. Plecăm de acolo cu o întrebare stăruitoare: cum se împacă religia, autoritățile, poliția cu această formă nemascată de dezmăț, de prostituție, la urma urmei. Se împacă, ne lămurește o oficialitate locală. Statul e mulțumit că femeile aduc multă valută — nu-i de ici, de colo, să ajungă anual în visterie șapte miliarde de dolari. Religia nu face nici ea caz, fiindcă buddhismul este mai mult decât tolerant. Auzind acestea, îmi apar imediat în minte scenele de dragoste din basoreliefurile vechilor temple buddhiste, înfățișând poziții care de care mai diferite, mai explicite. Într-adevăr, creștinătatea se rușinează și se revoltă adesea în fața unei fresce nevinovate care reprezintă un nud, în timp ce templele Indiei, ale Thailandei, ale altor țări din zonă, care se închină lui Buddha, nu cunosc acest sentiment de jenă în fața goliciunii corpului omenesc. Ba chiar o prezintă în toată intimitatea ei și o venerează. Poliția n-are nici ea treabă cu fetele din baruri. În stradă, echipaje ale poliției turistice au o singură grijă — turiștii să nu fie agresați ori jefuiți, că se mai întâmplă și așa ceva. Cât de morală este această „industrie a femeii” vă las să judecați și să deliberați. Dar un lucru e cert: este o industrie rentabilă, profitabilă, niciodată amenințată de faliment.

Într-un cuvânt, Thailanda îți oferă totul. Și grandoarea, și decadența. Din acest mixtum compositum, din acest amestec confuz de valori și de virtuți rătăcite, de trăiri atât de contradictorii, în raport cu moralitatea creștină, se nasc legende moderne. Așa se explică de ce Thailanda aduce, de la an la an, tot mai mulți turiști dornici s-o cunoască așa cum este: bogată, frumoasă, darnică până în cele mai intime înțelesuri.

(Apărut în Adevărul, nr. 1439, marți, 28 martie 1995)