Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În cursul zilei de 11 august 2023, Tribunalul Arad a avut deosebita plăcere de a primi vizita de lucru a doamnei Alina – Ştefania Gorghiu, Ministrul Justiţiei, însoţită de secretarii de stat, doamna Roxana Simona Momeu şi domnul Mihai Paşca.

În cadrul acestei vizite, doamna Ministru al Justiţiei, împreună cu cei doi secretari de stat au avut o întâlnire cu domnul judecător Virgiliu Flavius Bradin, Preşedintele Tribunalului Arad, domnul judecător George Ionuţ Bogdan, Preşedintele Judecătoriei Arad, doamna judecător Izabella Reka Ţărău – Radvanski, Preşedintele Judecătoriei Chişineu Cris, doamna judecător Alexandra Komuves, Preşedintele Judecătoriei Lipva, doamna judecător Lavinia Pătru, Preşedintele Judecătoriei Ineu şi doamna judecător Anca Aslău, Preşedintele Judecătoriei Gurahonţ, dialogul vizând principalele probleme cu care se confruntă sistemul judiciar, deficitul resurselor umane, statutul magistraţilor, aspecte de logistică, digitalizarea instanţelor, precum şi stadiul investiţiilor imobiliare.

De asemenea, au fost prezentate sediile Tribunalului Arad şi Judecătoriei Arad, precum şi lucrările de reparaţii capitale faţadă şi instalarea unui sistem de iluminat arhitectural pentru faţada Tribunalului Arad, investiţie aprobată de Ministerul Justiţiei, în valoare de 3.030.000 lei şi care se află în curs de derulare.

Tot în cursul zilei de 11 august, Tribunalul Arad a găzduit şi întâlnirea doamnei Ministru al Justiţiei şi a celor doi secretari de stat, cu reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, Serviciului de probaţiune Arad şi cu reprezentanţi ai Baroului Arad.

Cu deosebită consideraţie,

Preşedinte Virgiliu Flavius BradinPurtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad