Mircea Rednic a transmis, astăzi, într-o conferință de presă, că este nemulțumit de modul în care Alexandru Meszar a condus campania de achiziții la UTA, în urma căreia la echipa arădeană nu au mai ajuns jucătorii doriți de antrenor, ci… ce s-a mai găsit pe piață în limita unui buget de avarie.

Chiar și așa, Rednic și-a asumat misiunea grea de a construi o echipă competitivă la Arad și are încredere în jucători (deși nu sunt cei doriți inițial de el)!

Antrenorul „Bătrânei Doamne” a rememorat, între altele, cum au decurs lucrurile la UTA în pregătirea noului sezon:

Am început pregătirea cu toată Academia, aveam la un moment dat 15 sau 16 jucători, în meciurile de pregătire, în repriza a doua erau numai tineri. A fost și un lucru bun, dar ceea ce îmi reproșez și mie și celor cu care am colaborat a fost faptul că doar unul decidea. Acum am acceptat să participe toată lumea, să adune cu toții ofertele de jucători, le analizăm și toți își dau acordul. Iar când s-a întâmplat asta, atunci s-a făcut transferul. E adevărat că la început era un buget și ne-am încăpățânat, sau s-au încăpățânat (n.r. – conducerea clubului), să rămână același și din cauza asta jucătorii nu au venit la timp. Au venit pe rând, încă și acum două săptămâni a mai venit un jucător și o să mai vină. Toți care au venit nu erau la punct cu pregătirea fizică, mulți nu erau în lista mea, dar și eu i-am văzut, i-am verificat și mi-au plăcut. Cei care erau în lista mea și i-am propus, aveau alte pretenții și nu am reușit să-i mutăm la Arad. Apoi, domnul Meszar a văzut că e greu să găsești unii jucătorii pe un anume salar, păcat că prea târziu(!), și cei cu care noi am discutat și-au găsit echipe. Cu Conte am tot insistat și ne-am blocat la el. Până la urmă tot la noi a ajuns, dar a ajuns târziu. A acceptat o sumă foarte mică până se pune la punct cu pregătirea, dar pe noi nu ne încălzește. Dar, chiar și așa, totuși, echipa asta slabă a bătut echipa de pe primul loc. E singura înfrângere pe care o au. Deci echipa are potențial, dar e clar că echipa nu are cum să fie constantă nici în evoluții, nici în joc, la cum s-a făcut pregătirea fizică, în etape. Acum pot să spun că sunt mulțumit, am avut la antrenamente toată săptămâna 24-25 de jucători. Într-adevăr și antrenamentele se desfășoară altfel, noi trei – patru etape nu am putut să punem 20 pe foaia de joc, iar în startul sezonului am avut cinci – șase jucători de la echipa a doua”.

Tradus, discursul lui Mircea Rednic e o scuză pentru rezultatele proaste ale echipei și, în același timp, un reproș la adresa șefului de facto al UTA-ei, Alexandru Meszar, din cauza căruia în lotul „Bătrânei Doamne” nu au ajuns jucătorii pe care antrenorul și i-a dorit.

Vedeți, mai jos, integral, ceea ce a spus Mircea Rednic în conferința de presă: