Unui grup de boshetari arădeni, ce-și face veacul pe segmentul de bulevard dintre Catedrala Catolică și bomba de colesterol numită Mc Donald s, i s-a pus pata joi seara pe delicatul cântăreț de muzică ușoară, cu numele mai ușor ca și un fulg, Fuego și carele, după mintea hodinită a oamenilor străzii, cică ar duce o viață de răsfățat al femeilor sexagenare, în vreme ce bieții de ei sunt supuși vitregiilor vremii și sorții, așa că au dat foc la niște bulendre, ce se găseau împrăștiate pe dușumeaua dughenii ce fusese cândva un cochet FORNETTI, cu scopul de a-l afuma pe langurosul cântăreț, al cărui afiș le surâdea mai suav decât Gioconda, lipit de cine știe când pe geamul defunctei patiserii.
Bineînțeles că la fața locului au ajuns imediat pompierii și polițiștii, alarmați de fumul stârnit taman în buricul Aradului, dar oamenii străzii se și ușchiseră între timp, speriați de zarva iscată.
Numai că lucrurile abia de-acum încolo se complică, deoarece niște simpatizante romanțioase ale cantautorului Fuego, ce treceau întâmpător pe acolo, susțin cu mâna dreaptă pe inimă că portretul idolului lor a început încet, încet să lăcrimeze.
C-o lăcrima cu adevărat din cauză că-l ustură ochii de la fum sau de la răutatea boschetărească, de asta va rămâne să ne lămurim cu toții, de la vlădică și până la opincă, abia în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat !!!
Căci Arhiepiscopia Aradului, care este mereu pe fază, a trimis deja la fața locului un preot specialist, pentru a verifica autenticitatea minunii și a raporta neîntârziat concluzia Înaltpreasfințitului părinte dr. Timotei Seviciu!
P(r)ozeur: Vasile ZĂRĂNDAN
P.S. În urma știrii publicate pe site-ul arq.ro, în cursul nopții de joi spre vineri pe trotuarul din fața afișului buclucaș a început să se adune, încet dar sigur, o mulțime pioasă de arădeni și arădence, cu lumânări aprinse în mâini și plasmodiind cu venerație melodiile cantautorului Fuego, coada fanilor întinzându-se acum până în Piața Primăriei. Așa că Arhiepiscopia Aradului a fost din nou pe fază și a convocat de urgență un sobor bisericesc, unde în cele din urmă s-a decis ca, până la o nouă contraexpertiză făcută portretului de către o comisie trimisă de Patriarhia României (cu binecuvântarea Sfântului Munte Athos, desigur!), afișul să fie mutat într-un loc neutru, dar sigur și anume în pivnițele Muzeului Județean Arad, pentru a nu exista discuții cu celelalte culte religioase arădene. Și unde va fi păzit 24 din 24 de ore de către Armată, Poliție, Jandarmerie și chiar Poliția Locală, căci iată că a devenit deja loc de pelerinaj pentru sute de oameni și cine știe ce gânduri criminale i-ar putea trece prin minte vreunui interlop întreprinzător.
P.S.S. Sursele noastre din incinta Muzeului Județean Arad ne-au informat discret că în acest moment afișul se găsește ocrotit sub un clopot de sticlă și niște voluntare din partea ONG-urilor locale, care fac și ele parte din plutonul de pază, au trăit adevărate stări de extaz, în momentul când au băgat de seamă că portretul a lăcrimat din nou. Și numai un jandarm necredincios, care cam știe el (din 10 August 2018 !!!) cum poate fi produs lăcrimatul, a demitizat hierofania susținând că lacrimile curate ale lui Fuego nu ar fi decât banale picături de condens datorate clopotului de sticlă ermetic închis.