Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, reprezentată de rectorul UAV, Ramona Lile și decanul Facultății de Teologie „Ilarion F. Felean”, Cristinel Ioja, face parte din delegația României prezentă în China, alături de reprezentanți ai Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca și specialiști din domeniul educației Maramureș, Bistrița și Hunedoara.
Vizita a fost organizată de Institutul Confucius din Cluj Napoca.
Au fost vizitate instituții de învățământ superior marcante ale spațiului educațional chinez: Universitatea de Știință și Tehnologie din Zhejiang, Universitatea Jiao Tong din Shanghai, Academia de Film din Beijing precum și Centrul pentru Educație și Cooperare Lingvistică de pe lângă Ministerul Educației din China din Beinjing și Școala pentru Învățarea Limbilor Străine din Hangzhou.
De asemenea programul vizitei membrilor delegației a inclus importante obiective culturale ale Chinei, precum și o vizită la Consulatul General al României din Shanghai.
„Vizita în China reprezintă deschiderea unor noi oportunități de colaborare în domeniul educațional pentru universitatea noastră și vor duce la întărirea bunelor relații pe care le avem cu instituții de învățământ superior din China, cu Institutul Confucius din România. Promovarea culturii și civilizației chineze în România, în special în Arad, reprezintă un obiectiv pentru universitatea noastră și suntem convinși că împreună cu instituțiile județene, cu Casa Româno Chineză Arad, vom crea, aici, un pol important educațional, economic și cultural chinezesc.” – a declarat Ramona LILE.