Aș vrea să scriu ceva inteligent de ziua mea, dar îmi trec prin cap doar niște clișee inepte, din gama insuportabilă „azi e doar despre mine” sau „mi-am scos data nașterii de pe Facebook să văd câți prieteni am de fapt, cei care știu când e ziua mea fără să scrie pe-aici fiind doar vreo cinci” sau „loc de dat cu lamulțeanu’” și așa mai departe. Brrr… Mă și cutremur cumva! Să nu-mi treacă mie nimic excepțional prin cap? Hm…
Mă uit în jurul meu și-i văd pe-ai mei – părinți, soț, copii – sănătoși, voioși; mă bucur că încă mai sunt copilul cuiva, părinții mei fiind roca de care mă sprijin de când mă știu și nu-mi imaginez gradul de disperare în care mă voi adânci când… Nu, nu, nu, resping acest gând. N-am puterea să-l gândesc.
Mă bucur că am cărți. Aș muri doar în lumea mea, fără lumea în care mă cheamă ele. Mă bucur și că nu mă doare nimic. Încă. Oricum, când totuși mă doare câte ceva, nu-i nimic din ce n-ar trece cu nurofen sau diclofenac.
Muncesc mult. Prea mult. Dar am de gând să triez la un moment dat și să mă concentrez doar spre ce contează. Mna, că mi-a scăpat un clișeu, totuși. Auzi, „să mă concentrez pe ce contează”! Dacă aș fi știut cum să fac chestia asta, o făceam de mult. Dar n-am știut. Nu știu.
În fine, viața e frumoasă, așa cum e. Cu toate petele ei care-i întunecă galbenul lămâie. Pentru asta chiar aș putea folosi cuvântul „excepțional”!
Vă îmbrățișez pentru suportare și frumoasele urări de bine! Azi n-am să fac nimic altceva.
Am pus o poză de profil temporară, decupată dintr-un cadru mai larg, de la o lansare de săptămâna trecută, în care râd cu toate ridurile și cu toți dinții, sănătate pe care v-o doresc și vouă!
Eugenia CRAINIC
