Centrul Hero Afterschool Clinceni, un proiect de suflet al Melaniei Medeleanu, cunoscuta prezentatoare TV, înființat în 2010 sub tutela și administrarea Fundației Inovații Sociale Regina Maria, este, începând cu acest an, independent.

 

Frecventat la început de doar 15 copii din familii defavoritate, centrul Hero Afterschool Clinceni a devenit unul din cele mai importante centre educaționale din zonă pentru copiii din toate clasele sociale. Sub aripa Fundației Inovații Sociale Regina Maria, acesta s-a dezvoltat ajungând, în anul 2023, la un număr de 147 de copii din învățământul primar, coordonați de 12 învățătoare.

În tot acest timp, toți copiii au avut access la educație de calitate, au fost sustinuți în realizarea temelor, au participat la diverse ateliere de stimulare a creativității și dezvoltare de noi abilități și au primit zilnic o masă caldă. Un loc important pentru copiii de la centru, l-a ocupat intotdeauna sportul, mulți dintre ei obținând rezultate de performanță.

Începând din acest an, Centrul va funcționa sub administrarea unei noi asociații înființate de către membri ai comunității Clinceni,

În toată această perioadă am învățat despre voluntariat și solidaritate, despre virtuțile necesare oamenilor pentru a construi o comunitate. Astăzi, sub apanajul expertizei profesionale dobândite prin experiența atâtor ani de lucru cu copiii, am căpătat autonomia necesară pentru a avea capacitatea de a duce mai departe acest proiect.

Sub denumirea de Centrul Educațional “Căsuța Mariei”, am extins activitatea într-un nou spațiu alternativ, primitor pus la dispoziție de Consiliul Local Clinceni și prin înființarea unor grupe de antepreșcolari vom continua activitatea cu un număr de aproximativ 180 de copii.

Mulțumim încă o dată Fundației Inovații Sociale Regina Maria pentru susținerea necontenită în toți acești ani și pentru că ne-au sprijinit în dezvoltarea abilităților necesare coordonării unui asemenea proiect.”

Director Centru, Cristina Bencu

 

Unul din obiectivele permanente ale fundației noastre este acela de a transforma fiecare din centrele educaționale de care ne ocupăm, într-un hub al comunității unde acestea funcționează. Credem cu tărie că “pentru a crește un copil este nevoie de un sat întreg” și că nimic nu polarizează mai bine și nu declanșează mecanisme de colaborare și de ajutorare precum concentrarea asupra copiilor comunității.

Începând cu acest an, Centrul nostru Hero Afterschool Clinceni a devenit un centru independent! Suntem mândri că am crescut un astfel de “pui”, care acum și-a luat zborul cu propriile aripi, și îi urăm mult succes!

Cristiana Mateoiu, Director executiv Fundația Inovații Sociale Regina Maria

 

 

 

Despre Fundatia Inovatii Sociale Regina Maria

Fundația Inovații Sociale Regina Maria este o organizație non-profit, care de 14 ani oferă o gamă largă de servicii medicale gratuite sau la preț redus bolnavilor vulnerabili în cadrul celor trei policlinici din București, și care îngrijește și educă un număr de peste 230 de copii în centrele educaționale ale Fundației. Fundația Inovații Sociale Regina Maria este inițiativa filantropică a familiei Dr. Wargha și Mitra Enayati, si nu face parte din Rețeaua de Sănătate privata Regina Maria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here