În perioada 18-19 octombrie 2024, prin implicarea Consulatului General al României la Szeged, s-a desfăşurat Festivalul Coral „Te Deum Laudamus”, în Catedrala Romano-Catolică din oraş, cunoscută de public ca „Domul din Szeged”, una dintre cele mai mari şi frumoase biserici din Ungaria. Desfăşurarea amplei manifestări în acest spaţiu se datorează dialogului CG Szeged cu PS Kiss Rigó László, episcopul latin din Szeged. Timp de două zile, în jur de 600 de corişti, peste 20 de coruri din România (Braşov, Timișoara, Arad, etc.), dar şi coruri care aparţin comunităţii istorice româneşti din Serbia (Belgrad, Vârșeț) au susţinut recitaluri.

Festivalul „Te Deum Laudamus” a ajuns la ediţia a zecea, fiind iniţiat de o echipă de profesori și muzicieni din Timișoara. Precedentele ediţii s-au desfăşurat la Timişoara, Arad şi Vârşeţ. Evenimentul s-a desfăşurat prin sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), prin proiectul RoAct 2024, în organizarea Societăţii Internaţionale de Studii Muzicale din Timişoara, a Facultății de Științe Umaniste și Sociale, din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cu sprijinul Episcopiei Romano-Catolice de Seghedin-Cenad (Szeged-Csanad), având binecuvântarea PS Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Evenimentul muzical s-a deschis în prima zi cu recitalul la orgă a maestrului Szabolcs Szamosi, organistul Domului din Szeged şi director al Filarmonicii Naţionale a Ungariei din Budapesta, iar a doua zi cu recitalului sopranei Cosmina Stitzl, din Germania, de origine română.

La eveniment au reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, diplomaţi străini, consuli onorifici acreditaţi la Szeged, reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria (episcopul şi alţi preoţi ai Episcopiei Ortodoxe Române a Ungariei, reprezentanţii altor culte religioase, reprezentanţii Asociaţiei Culturale a Românilor din Szeged) clerici ai Episcopiei Romano-Catolice din Seghedin; reprezentanţi ai mediului academic, ai mediului de afaceri, ai Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU); reprezentanţi ai mass-media de limbă română din Ungaria, reprezentanţi ai Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU),

În deschiderea festivalului, la care au participat sute de spectatori, autohtoni dar şi numeroşi turişti, a fost deschis prin cuvintele de salut ale organizatorilor: Veronica Laura Demenescu, președinte a Societăţii Internaționale de Studii Muzicale; Alina Pădurean, decanul Facultății de Științe Umaniste și Sociale, din cadrul Universității „Aurel Vlaicu”; PS Kiss Rigó László, episcopul Eparhiei Romano-Catolice de Szeged-Csanad şi PS Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României a salutat participanţii, exprimându-şi bucuria desfăşurării acestui amplu eveniment la Szeged, de asemenea transmiţând un mesaj din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Atât în prima, cât și în a doua zi, concertele s-au încheiat cu piesa „Tatăl nostru”, de Ciprian Porumbescu, cântată în comun de corurile din ziua respectivă. Consulatul general al României la Szeged a oferit autorităţilor şi participanţilor o recepţie, în spaţiul expoziţional al Domului din Szeged, cu sprijinul Eparhiei Romano-Catolice de Szeged-Csanad. https://youtu.be/o92Gh_bnrdo?feature=shared

Corurile participante: Corul de copii „Zvânce” al Uniunii Bulgarilor din Dudeștii Vechi, Dirijor Prof. Elena Doycheva, Corul bărbătesc și Corul mixt „Academica” al Facultății de Științe Umaniste și Sociale, din cadrul Universității „Aurel Vlaicu”, din Arad, Dirijori Asist. Drd. Ciprian Cătălin Roman și Lect. Univ. Dr. Iulia Roman, Corul bărbătesc „Atanasie Lipovan”, al Facultății de Teologie Ortodoxe „Ilarion V. Felea”, din Arad, Dirijor Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean, Corul Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, Dirijor, Lect. Univ. Dr. Darius Iordănescu și Corul Facultății de Arte a Universității din Oradea, Dirijor Lect. Univ. Dr. Carmen Rus.

În a doua zi a Festivalului au cântat Corul mixt „Sfântul Maxim Mărturisitorul” al Catedralei Vechi din Arad, Dirijor Prof. Emanuel Gheorghe, Corul de copii „Carmina Felix” al românilor din Serbia, Dirijor Prof. Roxana Cinci, Corul orășenesc „AS – Vârșeț”, din Serbia, Dirijor Prof. Anđelka Sučević, Corul Catedralei Ortodoxe Sârbe „Sfântul Teodor” din Vârșeț, Serbia, Dirijor Prof. Olga Šinković, Corul „Neume” al Centrului de Cultură din Sopot-Belgrad, Dirijor Prof. Tatjana Ristić, Corul „Theofora Dacica Timisiensis” al Parohiei Timișoara Dacia, Dirijor Pr. Prof. Florin Filip, Corul Casei de Cultură din Curtici, Dirijor Prof. Adrian Bughi, Corul mixt „Sfântul Dimitrie” al bisericii din Giroc, Dirijor Prof. Dr. Mircea Sturzu, Corul „Transilvania” al Liceului Vocațional de Muzică, Brașov, Dirijor Prof. Mihaela Mureșan, Corurile reunite ale Parohiilor Moșnița Nouă și Ghilezana, Dirijor Prof. Dănuț Oroșan, Corul „Apostolia” al bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Dirijor Prof. Alexandru Șuca și Corul „Pro Musica” al Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU), Dirijor Prof. Adrian Bughi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here