Jurnaliștii de la specialarad au avut tupeul și chiar nesimțirea, dacă ar fi să ne luăm după unele voci cointeresate, să întrebe public și pe față cum s-au cheltuit banii primiți din donațiile miilor de arădeni de către Asociația Cetatea Voluntarilor, păstorită de vedeta pedelistă a televiziunilor locale, Anamaria Nyeki-Popa. Bineînțeles că fata le-a dat reject și pozează în continuare doar în zâna bună a copiilor bolnavi și mama răniților.

Totuși, cum nu iese fum fără foc, breslașii noștri confrați au ginit că ceva nu-i cușer, orașul fiind mic, se află tot, așa că s-au cam mirat cu toții că o șefă a voluntarilor dispune de venituri cam mari, opulența afișată nefăcând casă bună cu voluntariatul. Timp de 3 luni de când jurnaliștii cer socoteală pentru donațiile primite doar pentru ultima acțiune, cea de la Secția Boli Infecțioase Copii, Aniko a noastră tace mâlc pentru că se știe protejată politic. De ambele tabere. Încă …

Ne întrebăm și noi, ka komuniștii, păi, și ce dacă își trage și ea un amar de 5000 de euro pe lună, are haine scumpe, mașină nouă și telefon de ultimă generație, vorba aia ¨a luat, dar a mai și făcut ceva˝, nu-i așa? Și ar mai fi ceva legat de Statele Unite, de avion de la Budapesta, dar asta cu altă ocazie.

V. IZA cu Fac TURA

 

 

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. Asta ii problema în România… „A furat dar măcar a făcut ceva” iar problema asta ne musca de c…r mai târziu când ne dam cu capul de pereți, când ne dam seama ca am greșit.

Comments are closed.