În ședința de miercuri, membrii Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal au luat o măsură împotriva clubului UTA și au publicat-o pe site: ”ia act de solicitarea AFAN și dispune efectuarea demersurilor pentru atenționarea clubului UTA ARAD cu privire la respectarea dispozițiilor statutare”.

Pentru cei care au dubii, este vorba de „speța Gligor”. Fostul căpitan al echipei a câștigat la Comisia de Recurs echivalentul salariilor până la finalul contractului, adică 62000 lei, bani pe care i-a primit în 17 ianuarie, la limita termenului când federația ar fi depunctat clubul UTA. Meszar și cu Grădinariu au găsit apoi de cuviință să deschidă proces civil ca să recupereze, chipurile, ˝banii pierduți˝, ˝banii nemunciți˝ de Alin Gligor.

După ce au declarat în presă în urmă cu câteva săptămâni că vor face acest lucru, Asociația Fotbaliștilor Amatori Nonamatori a sesizat FRF că litigiul dintre părți trebuia continuat la TAS, conform statutului de membru semnat și de reprezentanții clubului UTA la afiliere în urmă cu câțiva ani, și nu în civil cum a făcut Meszar cu Grădinariu. Cel care a mai făcut un asemenea demers în urmă cu câțiva ani a fost Adrian Mititelu, care apoi a fost dezafiliat și de atunci Universitatea lui a dispărut din fotbalul românesc.

Ce să mai înțelegem, dragi utiști? Chiar nu mai contează istoria fără pată a UTA-ei lui Csala și Domide? Cum este posibil ca în doar un an de zile, epigonii Meszar, Grădinariu și Drăgan, care au primit în folosință numele UTA de la Suporter Club UTA, care și ei l-au primit în cesiune de la persoana fizică Nicolae Bara, să arunce cu murdărie în munca de zeci de ani a gloriilor Aradului? Incredibil cum toți stăm pasiv la toate tâmpeniile pe care le fac așa zișii conducători ai clubului și nimeni nu are curaj să dea cu pumnul în masă!

Poate ați uitat și trebuie să vă reamintim, dragi utiști, lungul șir de gafe de care toată presa românească a scris și toți au citit ce batjocură a ajuns numele UTA:

  • au dat afară jucători arădeni care mai aveau contract de joc. Aceștia au aflat din presă că au rămas fără loc de muncă.
  • a început anchetă penală pentru o dare de mită la Suceava, în care Drăgan și Stana sunt anchetați penali. Directorul general al clubului, Grădinariu, a fost luat de pe bicicletă și dus cu duba la București la audieri.
  • fostul căpitan Gligor a început să fie persecutat pentru că a depus memoriu după ce i s-a desfăcut ilegal, unilateral, contractul de muncă. Timp de 2 luni a fost chemat la antrenamente la 7 dimineața. A fost trimis doar cu un preparator fizic spre cantonamentul din Austria unde nu maie ra nici un jucător utist, și întors apoi din drum când era aproape de Budapesta.
  • S-au plătit amenzi și tarife de mii de euro către avocați pentru speța ˝Gligor˝ pe care era foarte clar că o vor pierde.
  • au adus în vară antrenor fără carte de vizită și fotbaliști refuzați de cluburi de liga întâi. Au uimit lumea fotbalului cu salariile imense de mii de euro lunar pe care le-au oferit.
  • au plecat în Austria într-un cantonament de câteva zile unde s-au jucat cu mingea pe teren și nu au fost în stare să lege amicale de pregătire decât cu echipe de ligi inferioare pe tot parcursul verii.
  • UTA a fost singurul club de liga a doua care nu a cedat drepturile de televizare și am ajuns să nu fim popularizați în țară iar brandul UTA și numele sponsorilor echipei au rămas doar de interes local.
  • după câteva etape obiectivul a fost ratat și au început eliminările jucătorilor aduși cu mii de euro la semnătură și salar lunar. Au fost reziliate contracte cu plăți compensatorii de mii de euro, pentru luni de zile în avans. Pentru banii ăștia aruncați pe geam, cine răspunde?
  • la o partidă de la Șiria, Grădinariu a refuzat plata arbitrilor pe motive hilare și le-a trimis banii prin poștă, nu înainte de a fi chemat la București și de a plăti și o amendă pentru această faptă.
  • au reușit să cheltuie în câteva luni banii obținuți din transferurile lui Man și Petre.
  • au pornit din iarnă cu jucători arădeni pe care i-a jignit spunându-se că se merge pe o variantă low-cost ( bani puțini). Adică i-a jignit pe tinerii jucători ai Aradului că nu valorează decât mărunțișul pe care îl oferă ca salar, de vreo 2000 lei. Să mai spunem că la UTA sunt întârzieri de 3 luni la plata acestor bani către jucători.
  • rezultatele proaste au făcut ca să nu fim interesanți pentru televiziuni decât dacă jucăm cu echipe din fruntea clasamentului.
  • din cauza conducerii și a rezultatelor dezastroase, la meciurile de la Șiria merg doar circa 200 de spectatori. Clubul a anunțat în vară că a vândut 450 de abonamente.
  • echipa este la 3 puncte de retrogradare cu toate că în club s-au virat 1,3 milioane de euro din banii arădenilor și s-au luat sute de mii de euro din transferurile celor doi fotbaliști exponențiali.
  • la cârma echipei a fost menținut Cristian Todea, antrenor care a debutat practic, acum, la UTA direct în liga a doua. Lipsa de experiență se vede la fiecare meci. S-au mai zis o vedem noi, utiștii, conducătorii par a fi mulțumiți, că oricum nici ei nu sunt mai breji.

 

Poate am mai uitat ceva, dar cred că sunt suficiente motive să realizați, dragi utiști, mocirla în care se zbate clubul ce poartă, zicem noi, nemeritat, numele UTA.

Proca, dormi liniștit că Meszar și Grădinariu veghează pentru UTA!

 

tot vecinu de pe Minervei

6 COMENTARII

    • esti de la scu,aratati o tidula ceva,nu mai prostiti lumea ca nu aveti nimic uta fara 6 titluri si 2 cupe nu e uta e falc-uta B.rigada D.iverse,

  1. asa conducere slaba ca si acum nu a avut UTA niciodata!!!!! Dragan..Gradinaru..meszar…chiar si todea….Baronul se rasuceste in mormant cand vede pe ce maini incompetente a ajuns UTA!!! DEMISIA LA TOTI….. MERGETI LA ALTLETICO FFFF IN GURA PE TOTI DE PANARAME ati distrus clubul asta!!!!

  2. Nu pot confirma 100%, dar gurile rele spun ca în urma unui comision livrat în plic personal lui Meszar s-a anulat clauza prin care clubul UTA ar trebui sa primească un comision la vânzarea lui Man. Vom vedea la momentul potrivit.

Comments are closed.