Luni s-a dat adunarea la UTA, dar a cam ieșit cu minus. La bani. Că nu a venit nimeni cu lovele, doar ceva promisiuni palide de la noul team manager, Marian Costea, om cu ștate vechi ca și conducător în ˝sistemul FRF˝, sistem ce a făcut ca de vreo 20 de ani Naționala României și suporterii să vadă turneele finale la televizor.

Ne mirăm cum de unul care a lucrat cu un șmecher ca și Vasile Ianul și, mai recent, cu un gropar recunoscut ca Massone, care după ce a pus cruce la Ceahlăul Piatra Neamț, a mai îngropat și pe Șoimii Pâncota ai lui Piros. Probabil că se potrivește cu managerii care au dus UTA la retrogradare în campionatul ce abia s-a încheiat, altă explicație nu avem.

Nea Popică a fost rugat să vină să-i alerge câteva zile pe jucătorii care mai au contracte cu UTA, pe cei care au revenit din împrumuturi și pe cei noi, care, cică, vor veni zilele astea pe la Arad.

Comuniștii noștri ne spun că Falcă Celentano de Arad ar vrea să-l ducă pe Țucudean la echipă, dar acesta are alergie la Meszar și la matrapazlâcurile financiare pe care Șoani le-a făcut, și așteaptă ca acesta din urmă să lase cheile clubului și să plece. Să vedem ce va fi zilele următoare, mai ales că ˝Motorul˝ are șanse foarte mari (zic autoritățile locale) să fie gazda primul meci de liga a doua pe care-l va juca UTA în noul campionat.

Chibițul