Șeful jandarmeriei, în loc sa-și facă mea culpa și să-și toarne cenușă în cap, continuă să ne înjure!
Ăsta se crede și psiholog (manipulator) și ne ia de fraieri! Nu regretă ce-a făcut, din contra, ne cere să mulțumim jandarmilor pentru că ne-au gazat și căsăpit! E cam ca și cum ar trebui să-i mulțumim lui Iuda că l-a vândut pe Isus, pentru că dacă nu l-ar fi vândut, n-ar fi fost răstignit și noi n-am fi avut șansa să fim creștini.
Chiar așa, măi zăbăucilor? Voi ați rămas, suspendați cu capul, în 1988 și credeți că puteți reveni și schimba istoria, readucând-o în 1989, unde v-ați oprit în gard? Cam așa v-ați comportat! Precum trupele de intervenție ale securității! Și mai vine și imbecilul ăla, îmbrăcat în alb, parcă criogenat de prin anii ’50, crezându-se în luptele cu partizanii și ne spune că ei și-au făcut „datoria” pentru că statul îi plătește? Care stat, măi loaza comunistă? Nici atât nu știi că statul e o noțiune abstractă și că, în fapt, statul era chiar „obiectul” datoriei tale, respectiv cetățenii pe care i-ai căsăpit ca să te remarce Dragnea cât ești de obedient și de slugă?
Chiar ăștia nu înțeleg că sunt plătiți tocmai de cei pe care i-au înjurat, ca la ușa cortului, i-au gazat și bătut fără pic de milă și continuă să susțină că, de fapt, ei au acționat pentru a apăra statul? Chiar așa de indoctrinați sunt încât nu realizează că statul nu e Dragnea, ci tocmai cei pe care i-au gazat și bătut? Logic și corect ar fi, după o astfel de ispravă, toți cei din jandarmerie care au coordonat atacul asupra mulțimii, să fie nu numai deferiți justiției, ci și sancționați exemplar, cu pierderea tuturor privilegiilor (salarii, pensii militare etc.), pentru că ar fi o batjocură la adresa protestatarilor din piață ca aceștia, după un astfel de comportament, să fie întreținuți de cei pe care i-au agresat, umilit (puși în genunchi sau culcați pe burtă) și bătut.
Asta ar însemna normalitate, ca toți cei ce comit abuzuri să-și piardă toate privilegiile asigurate din banii publici, pentru că nu este normal și corect să fie stimulați cei ce comit astfel de atrocități, așa cum se întâmplă în societatea românească, din păcate. E absurd și neverosimil, dar societatea românească continuă să ofere un statut privilegiat foștilor torționari comuniști, celor ce au comis crime la revoluția din 1989, celor care au fost declarați, prin decizii definitive, colaboratori ai securității sau au făcut poliție politică (Ex: colonelul Goron, fost ofițer de securitate, fost șef al SRI Arad, deconspirat că a făcut poliție politică, este „recompensat” și plătit din bani publici cu o pensie „speciala” uriașă în raport cu pensia medie).
Or, până când societatea și cei ce guvernează țara nu vor înțelege că cei care comit abuzuri împotriva populației trebuie să-și piardă toate privilegiile și nu se va crea un cadru legal, prin care cei care comit abuzuri să nu mai fie întreținuți din banul public, puterea va avea în permanență la îndemâna un instrument represiv, iresponsabil, pe care să-l poată manipula cum dorește. Cât timp în societate românească va exista această categorie (castă) de întreținuți de lux din banul public, va exista și un instrument la îndemâna puterii politice, pentru manipularea ignoranților. Pentru că menținerea unor privilegii din banii publici, atrage și subordonare și șantajul pe măsură. Unul care are asigurată o pensie de 5000-8000 lei/lună, nu va spune niciodată că nu-și servește stăpânul, confundat, de regulă cu cel aflat la putere, nu cu cel real, cetățeanul. Și dacă acest anacronism social nu se rezolvă, rămânem încremeniți într-un „no mans land”, prizonieri intre autocrație și democrație, într-un sistem ce permite abuzul și psudo-justiția, exploatat, de regulă, de cei certați cu principiile moralei.
Pavel ROMAN