Abia ce s-a obișnuit Mihai Fifor cu avioanele rusești care îi strică zilnic agenda de ministru al Apărării că i se pregătește lăsarea la vatră. A servit patria destul, mai avem și alți bravi soldați neinstruiți care să ocupe această funcție.
Păi cine l-a pus să semneze electronic lista aia a puciștilor contra lui Dracnea? Nu mai bine își închidea telefonul, că oricum era plecat din țară? Nu, pe el l-a mâncat să viseze la funcții mai înalte, cum ar fi de prim ministru… Și uite așa, Livache nu uită și nu iartă, Mișu al nostru este pe listă, primul după Stănescu, baronul de Olt, pe lista remaniabililor! Cel puțin așa se discută în aceste zile pe la Capitală.
Nici o pagubă pentru Arad, Mișu se poate întoarce să se ocupe de problemele de la Inspectoratul Școlar (prietenii știu de ce), iar Dorel este deja în chimonou și vrea să mai dea jos ceva kilograme ca să dea bine pe sticlă la întâlnirile NATO. Să nu mă întrebați care Dorel, că ne supărăm, da?
The Dark Side of the Force