Unul dintre cei mai apreciaţi piloţi de raliuri din România, Vali Porcişteanu vine la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Este unul dintre cei mai buni piloţi de raliuri din România. Are la activ mai multe titluri de campion şi vicecampion naţional de raliuri şi a participat la mai multe curse din Campionatul European de Raliu dar şi în competiţii de nivel mondial.  Acesta este aşteptat în cadrul evenimentului „Bursa Locurilor de Muncă UAV 2019”,  programat în data de 12 martie, începând cu ora10.00, în Complexul M din Micălaca.

Evenimentul este considerat unul din cele mai mari evenimente de carieră din vestul țării, în cadrul căruia studenții UAV, și nu numai, vor putea beneficia de o bogată ofertă în domeniul carierei din partea marilor companii angajatoare, oferind astfel șansa participanților de a-și găsi un loc de muncă.

Potrivit organizatorilor, Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul UAV, evenimentul oferă posibilitatea firmelor nu doar de a-și găsi cei mai potriviți oameni pentru posturile din cadrul companiilor dar pot beneficia și de oportunitatea  de a-și  prezenta, în cadrul standurilor, cele mai noi tehnici de lucru în domeniu. „Şi în acest an venim în sprijinul studenţilor care doresc să-și găsească un loc de muncă în cele mai bune companii. Un astfel de eveniment nu face altceva decât să pună faţă în faţă studenţii şi absolvenţii universităţii noastre cu cei mai importanţi angajatori din vestul ţării. Dovadă că marile companii au încredere în noi este faptul că, în acest moment, toate standurile puse la dispoziția angajatorilor au fost ocupate” a declarat rectorul UAV Arad, Prof. Univ. Dr. Ramona Lile. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here