Anii ’70, la Facultatea de filosofie, din București. Cursul de „Economie politică socialistă”! Profesor, Haralambie Niculescu. Seminar. Comparații între valorile capitaliste, perimate, „putrede”, nocive, și valorile promovate de socialism. Profesorul se aștepta să ne convingă de una-alta, dar eram totuși la FILOSOFIE, mai gândeam și noi, nu înghițeam orice ni se servea. Și au început controversele, ba chiar contrele. Atmosfera se încinge și explodează când Titi, pe un ton ridicat, aproape de țipăt, și ușor pițigăiat, îi dă profesorului o replică dură, care l-a făcut să-și înghită limba. „Domnule profesor, Stalin a murit, dar stalinismul nu. E aici, îl trăim. Așa că lăsați tromboanele”. Liniște de mormânt. Haralambie Niculescu se plimbă, căutând o replică; noi, încântați și surprinși de curajul lui Titi, așteptam riposta. „Mă surprinde cum gândești, tovarășe!” – zice, într-un târziu, H.N. „Păi, da, gândim. Gândim mai bine ca un profesor care întâi a urmat facultatea și abia apoi a terminat liceul”. Rumoare printre noi, nu știam acest „amănunt” din viața profesorului. Dar Titi, care avea un frate lector la aceeași facultate, aflase. Una peste alta, seminarul s-a suspendat. (H.N. era ultima „fosilă vie” din „specia” celor care fuseseră trimiși la facultate direct de la strung sau de la sapă, fără să fi avut liceul).Curios, Titi n-a avut parte de sancțiuni. Nu l-a chestionat Securitatea. Sau … Oare, să nu fi aflat noi?
Absolvim facultatea. Cu scandal la repartiție. Nu am avut posturi decât de învățători și de educatoare. Am amenințat că nu ne prezentăm la repartiție. Speriat, decanul facultății a dat fuga la Ministerul Învățământului și a convenit, cu ministrul de atunci (nu-i rețin numele), să primim automat negație, dacă ne vom găsi un post pe măsura pregătirii, a calificării noastre. Eu dau concurs la Muzeu, la secția de artă și primesc negație de la minister. Nici nu trecusem pe la Școala generală din Cetatea Veche (comuna Spanțov. Alesesem acel post fiindcă voiam să rămân în București și localitatea, satul, era în județul Ilfov). În schimb, trec pe la Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Acolo, aflu că Titi făcuse scandal, că se așeza pe treptele interioare ale respectivei instituții și nu pleca de acolo toată ziua, în semn de protest. Nu primea negație pentru că nu avea un post pentru care să i se elibereze o nouă repartiție. Și aflu că Titi mă băgase în cazul său, țipând că mie mi se dăduse repartiție pentru că tatăl meu era mare ștab la partid etc. (când colo, tata era lăcătuș de revizie, la Gară)!!
Cum, necum, Titi ajunge curând profesor la un liceu important din Arad. Acolo, îi surprinde pe toți cu „nesupunerea”. Bunăoară, zbiară, să se audă bine, că el nu se duce cu elevii la muncă patriotică, adică la cules de porumb, pentru că nu vrea să „spargă greva țăranilor”. Trimite nenumărate scrisori la Poliție, la Procuratură, la ziar (pe numele meu) că e persecutat bla-bla-bla și vrea să plece din țară. Curios, într-o bună zi i se aprobă plecarea. „Definitivă”, la Paris! Ce să facă el la Paris, mă întrebam, că la școală și la seral învățase doar rusa! Ei bine, acolo și-a deschis librărie, în centru. Și-a cumpărat un castel la margine de Paris, și-a adus curând familia – nevasta, fetița, soacra și bunicii nevestei. Tare, nu! Cu ce bani a făcut toate astea, că era un pârlit?!
Atunci am înțeles că am cunoscut un alt Titi, nu pe cel adevărat. Era un Titi acoperit și protejat. Și-a creat statutul de răzvrătit ca să fie credibilă plasarea lui acolo, la Paris. De către Securitate, se înțelege. Pentru ce? Azi, cred că știu pentru ce: ca să controleze românii din diaspora. Mai ales pe intelectualii de acolo. De aici susținerea lui în a deschide o librărie românească. Sau și românească. Pentru că unde se adună, pe unde se perindă intelectualii, dacă nu pe la o librărie. Inteligent gândit și lucrat, nu?
P.S. În 1990, revenind în țară, într-o vizită, nevasta lui Titi mă avertiza să am „grijă” cu un cunoscut șef de hotel, din Arad, că e securist sub acoperire. Respectivul i-a vizitat la Paris. Quod erat demonstrandum!
Tristan MIHUȚA