Mă gândesc adesea la soarta producătorului agricol. A micului producător. Îl fură toți, fie că-i cumpără produsele de acasă, la preț de nimic, fie că la piață îl taxează șmecherii. Și nu sunt puțini. Ar fi o șansă dacă statul, guvernul s-ar gândi la ei și să-i ajute, să-i stimuleze. Aiurea! Guvernele noastre au fost ele stimulate să omoare micii producători și să fim sufocați de produse importate, de proastă calitate. Mănânci o roșie și ai impresia că mesteci cauciuc.
Mă veți întreba ce-i de făcut? Simplu: asocierea micilor producători și organizarea. Am văzut în Italia cum proprietarii de viță de vie din zona Udine erau asociați – de la cel cu un hectar, la cel cu zeci de hectare. Lucrau cultura împreună, împărțeau proporțional cheltuielile și profitul. Era profit frumos, pentru că vinul, în Italia, e mai căutat ca apa.
Tot în Italia, de la Roma la Padova, de la Napoli la Monselice sunt zile de târg, în care micul producător vine cu rulota și își vinde produsele: legume, fructe, cașcaval, salamuri, șuncă etc. Și rulota, ca să înțelegem, azi e la Arad, mâine, la Curtici, poimâine, la Ineu, și tot așa, în fiecare zi e târg într-o localitate și producătorii își desfac marfa peste tot. Produse de casă, ecologice, sănătoase. De ce nu se poate și la noi.?! Pentru că nu știm să ne organizăm, nu suntem atât de disperați, de constrânși încât să ieșim din inerție. N-a ajuns cuțitul la os? Să nu fie tardiv când va ajunge!!
Tristan MIHUȚA
