Încă președintele organizației județene a PSD Arad, Dooorel Căprar a încercat să facă o ultimă șmecherie, vineri seara, la București, la CEX-ul partidului. Practic, Căprar – cel care a dus PSD Arad la stadiul de partid de buzunar, a ținut să ia cuvântul. Ocazie cu care ar fi anunțat că se retrage de la conducerea organizației județene, invocând, în primul rând, problemele penale, cu legea, pe care le are. Totodată, Căprar a cerut anularea CEX-ului de vineri, 7 februarie, de la Arad și l-a propus ca și președinte interimar pe deputatul PSD de Arad Adrian Todor. Un fel de adio, dar rămân cu tine sau la vremuri noi, tot noi.

Bineînțeles că Ciolacu, președintele PSD, și Stănescu, secretarul general al acestui partid, nu au pus botul la vrăjeala ieftină a penalului și falimentarului Căprar, refuzând cu fermitate propunerile lui Dooorel de Arad. Așa că CEX-ul se va ține vineri, așa cum s-a stabilit, iar delegații la acest eveniment își vor alege singuri (sub privirile lui Ciolacu și Stănescu, ambii anunțându-și prezența la Arad) viitorul președinte care să redreseze, pe cât se poate, până la alegerile din acest an, locale și parlamentare, PSD-ul arădean.

Comuniștii noștri prezenți în sală, vinerea trecută, la București, ne-au mai informat că Mihai Fifor, senator de Arad și favorit la funcția de președinte al organizației județene Arad a PSD, nu a fost prezent la ședință.

Și ar mai fi ceva: deși au mai rămas doar câteva zile până la CEX-ul de la Arad, nici până acum nu s-a stabilit locația unde se va ține. Astfel că, delegații pesediști din oraș, dar mai ales din județ sunt într-o ceață totală. La fel cum a fost, la Arad, partidul condus de către Căprar.

Soții TROACĂ 

Explicație foto: Cunoscătorii știu despre ce este vorba, Căprar fiind mai tot timpul remorca lui Falcă, mâncându-i din palmă fostului primar al Aradului, în prezent europarlamentar. Deh, afacerile…