Din surse sigure, dar care doresc, deocamdată, să-și păstreze anonimatul, am aflat că unul dintre cei mai importanți consumatori de bani este, fără îndoială, Spitalul Județean. Pe lângă cheltuieli uzuale, dar și altele supraevaluate, CJA cel care prin președintele Iustin Cionca a ieșit la rampă să anunțe cu surle și tobe că câte și că cum s-au făcut investițieii însumând milioane de euro, în aparatură pentru SJA. Dar Cionca a uitat să spună că mare parte din apartura respectivă stă pe holurile spitalului, nefiind nici măcar pusă în funcțiune. Unul dintre motive ar fi lipsa cadrelor medicale pregătite să folosească aparatura respectivă, deci nu avem profesioniști. Alt motiv important ar fi lipsa persoanelor care ar trebui să asigure mentenanța aparaturii respective și a firmelor din domeniu.
Dar, nu asta am vrut să zicem. Ci să-i lansăm public o provocare lui Sergiu Bâlcea, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean. Și, dacă tot vrea să candideze la Primăria Aradului, în iunie, să demonstreze că este în stare să apuce frâiele municipiului. Asta, bineînțels, dacă va câștiga alegerile. Să intervină la Spitalul Județean, că funcția îi permite, și să demaște manevrele de acolo, chiar dacă numele lui Cionca este vehiculat, acesta fiind artizanul multora dintre ele. Dacă tot se laudă Bâlcea că are firmă cu 250 de angajați…
Am fi curioși, și nu numai noi, de capacitățile manageriale cu care se laudă Sergiu Bâlcea. Asta înainte să-i dai, dacă va câștiga, municipiul pe mână. Că de ageamii suntem sătui! Și când vedem ce se întâmplă la Oradea, Sibiu, Timișoara, Alba Iulia, Deva chiar, mai că ne vine să ne mutăm la Bătania.
Asistentul comunist
P.S. Unul dintre comuniștii noștri, coleg de redacție ne spune că nu numai Cionca este vinovat de situația creată la Spitalul Județean, ci, mai ales, conducerea instituției. Dar cine a pus directorii de acolo? Noi sau Cionca cu partidul său?
da vezi ca balcea ia zis fostei neveste ca spitalul din arad e un gunoi si el se lauda prin ziare ca ce frumos o sa arate spitalul din arad
Comments are closed.