Numai astăzi nu e mâine, zi în care va avea loc ședința sau CEX-ul de la PSD Arad, ocazie cu care se va alege noua conducere a organizației și viitorul președinte. În urmă cu circa două săptămâni, dracu mai ține minte, a mai avut loc o tentativă de alegeri, coordonată, orchestrată și, logic, câștigată de către Dooorel Căprar. Omul care a dus filiala arădeană, de când este mare șef, pe unul din ultimele locuri din țară. Toată lumea, adică începând cu cei din conducerea centrală a PSD, a spus că ședința respectivă nu a fost statutară, prezența fiind groaznic de mică, numai pentru Doorel a fost mare. Că în ultima perioadă organizația PSD Arad a fost părăsită de către oameni de bază, sau mai bine zis au fost marginalizați, am mai spus-o. La fel cum am mai spus că Dooorel, în ciuda faptului că are probleme serioase cu legea (are două dosare penale din câte știm, pentru luare de mită – vezi lotul celor 14) ține de funcție ca orbul de bâtă. Asta în ciuda faptul că până și conducerea centrală a partidului, în frunte cu președintele Ciolacu, i-a cerut – și pe bună dreptate – DEMISIA!
Dar, așa cum spuneam, mâine îl paște primejdia pe deputatul Dooorel. Și pe cei din gașca lui, bineînțeles. Nu neapărat prezența președintelui PSD, Ciolacu, va înclina balanța în defavoarea deputatului, ci a membrilor convocați, care s-au săturat de incompetența lui Căprar și a oamenilor acestuia. Tocmai acum, când PNL Arad este spart în găști și când PSD-ul arădean avea șansa să se apropie periculos de echipa coordonată, încă, de Gheorghe Falcă. Cî nici electoratul arădean nu e prost și vede că Aradul, sub conducerea PNL, a ajuns la stadiul de comună!
Nu ne întrebați cine îi va lua locul lui Căprar, chiar dacă interimar, că știm! Dar nu vrem să vă spunem, să ne lăsăm o portiță de ieșire în caz de forță majoră. Oricum, cine va veni nu va fi pe-o mână cu PNL-ul, cum a fost Căprar și echipa. Lucru care a făcut numai dezavantaje Aradului!
R. DUBĂȚ
tocmai datorita faptului ca psd arad a avut parte de persoane care nu aveau ce cauta in arad fiind impuse de cei de la centru sa mai terminam cu asa ceva sa stiti ca nu sint membru psd cred ca la arad sint destui oameni care ne pot reprezenta in parlamentul romaniei
Comments are closed.