Modelele unei lumi virusate

Nu mai pot cu circul ăsta! Medicii căzuţi la datorie, asistentele martire, organele de anchetă, comisiile de evaluare, “procuratura” cum spunea un director DSP, mănuşi, măşti, combinezoane…. De la decretarea stării de urgenţă m-am ţinut departe de TV, încercând să-mi iau informaţia din presa scrisă şi să-mi formez o părere despre toată nenorocirea asta pe baza elementelor dobândite anterior din diferite surse de informare. O curiozitate specifică fiinţei umane m-a determinat să petrec mai mult de 30 de minute în faţa televizorului seara trecută şi cred că va fi suficient ca pentru următoarele săptămâni somnul meu de noapte să se transforme în coşmar doar gândindu-mă la localităţi precum Suceava, Deva, Arad. Până mai ieri, coşmarul meu avea ca laitmotiv Caracalul, oraşul procurorilor incompetenţi şi al poliţiştilor înfrăţiţi cu interlopii.

Veşnica Românie în care autorităţile sunt luate prin surprindere chiar de o cantitate normală de zăpadă căzută într-o perioadă specifică anotimpului de iarnă a încetat să mai surprindă cetăţeanul plătitor de taxe şi impozite. Un lucru este clar! Incompetenţa nu are nici culoare politică şi nici nu are nevoie de vreun stimul extern puternic pentru a ieşi la suprafaţă. Incompetenţa în România a ajuns să fie un mod de viaţă, iar funcţionarilor, care sunt plătiţi tocmai pentru a face faţă unei situaţii de criză, le este imposibil să facă o evaluare corectă a situaţiei şi să poată procesa cu succes experienţele neplăcute.

Nu înțeleg această isterie care ne-a cuprins ca pe nişte animale sălbatice. Nu înţeleg de unde vine această neputinţă a autorităţilor de a găsi soluţii rapide şi eficiente la nişte provocări pe care fiecare dintre noi ni le-am asumat, cel puţin aşa îmi place să cred, când ne-am ales o profesie sau alta. Epidemiile au existat de când lumea şi pământul, iar gestinoarea crizei psihologice revine cu prepoderenţă liderilor. Nu există vreun sentiment care să răpească minţii noastre toate puterile, aşa cum reuşeşte să le răpească frica. Frica acţionează la nivel mental acumulând atât de multe informaţii greşite pe care la transferă la nivel emoțional, ajungând la crearea unei imagini distorsionate a unei situaţii absolut banale. Am fost uimit citind în urmă cu câteva luni Blink, a lui Malcom Gladwell, o statistică ce releva faptul că, în situaţii de criză şi pe fondul unei temeri excesive, oamenii sunt atât de confuzi încât formează numărul de urgenţă, dar uită să şi apeleze numărul, pierzând secunde sau chiar minute care ar putea să salveze vieţi. Aşa funcţionează frica, însă trebuie să fim pregătiţi ca o criză să apară oricând şi din orice şi, de aceea, este nevoie în vieţile noastre de lideri capabili să indentifice eventualele crize, să le gestioneze şi mai ales să le prevină. În astfel de situații este nevoie de lideri care să iasă în faţă pentru o comunicare efecientă, să influenţeze percepţii şi să găsească soluţii, însă războiul declaraţiilor de la nivel politic, informaţiile contradictorii şi dorinţa de supremaţie denotă o imaturitate a clasei politice şi o iresponsabilitate atroce.

La fel de iresponsabile şi puerile mi se par declaraţiile medicilor care invocă lipsa unor echipamente, a unor instructaje cu privire la folosirea acestora sau a unor dificultăţi de ordin logistic pentru a gestiona lupta cu Covid 19. Aceşti oameni au beneficiat de o pregătire de zeci de ani din partea statului român, tocmai pentru a fi pregătiţi să înfrunte moartea, dar cu toate acestea invocă faptul că nu şi-au asigurat nişte măsuri de protecţie minime (o rezervă de mănuşi, măşti, combinezoane) în condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea la spitale de boli infecţioase!?

Dar, la fel cum politicienilor le lipsesc modelele contemporane, şi medicilor le lipsesc exemplele din această breaslă căci de cele mai multe ori mass-media a avut grijă să scoată la iveală doar neajunsurile unui sistem, uitând să contrabalanseze cu exemplele pozitive în mod dezinteresat.

Poate ar fi un moment prielnic să ne întoarcem în urmă cu mulţi ani pentru a observa că, de cele mai multe ori, perioadele de criză sunt benefice redefinirii unor aspecte sociale şi nu numai, dar şi pentru a descoperi oameni care ne pot servi ca modele peste trecerea veacurilor şi ne pot fi oricând surse de inspiraţie.

Carol Davila, pe numele său de naştere Carlo Antonio Francesco d’Avila, venea în Ţara Românească pentru a duce la bun sfârşit un contract de trei ani. Rămâne totuşi până la sfârşitul vieţii…Carol Davila, absolvent al cursurilor de chimie la Parma, studiază apoi medicina la Paris, ajută la stingerea epidemiei de holeră din 1849, iar după absolvire alege un contract de trei ani în Ţara Românească.

După câteva zile de la sosirea în Muntenia se prezintă în faţa domnitorului Barbu Ştirbey cu un proiect de management al sistemului de sănătate. Davila a avut, încă de la sosire, mari probleme de sănătate. Din cauza primei lui locuințe întunecoase și umede, de pe cheiul gârlei, Dâmbovița, tânărul a făcut reumatism și, cu timpul, acesta a dus la pareza unui braț pe care l-a ținut adesea îndoit la spate. În 1865, după ce a inspectat închisoarea de la Telega și a consultat deopotrivă soldați și pușcăriași, a făcut tifos. În timpul Războiului de Independență din 1877 a făcut un antrax infecțios fiind operat de urgență. De asemenea, a avut o furunculoză generală și crize de sciatică care l-au determinat să folosească permanent un baston.

În 1861, a creat primul azil de orfane, în care a adus 40 de fetițe din mahalale, iar la puțin timp a înființat și un orfelinat de băieți. Cât timp a trăit Davila, a funcționat și o școală de surdo-muți, cu atelier de tâmplărie și sculptură. Împreună cu farmacistul Hepites, a pus bazele farmaciei române. Tot ideea lui a fost introducerea consultațiilor gratuite în spitale, pentru bolnavii săraci. A eradicat în diferite regiuni ale țării epidemii grave, a călătorit și a inspectat spitale. (sursa Carol Davila – Wikipedia)

Deşi vremurile în care oamenii politici care îşi puneau la bătaie întreaga avere pentru ca România să fie reprezentată cu cinste de către adevăraţi bărbaţi de stat, iar medicii îşi alegeau profesia mânaţi de vocaţie şi de dorinţa de a ajuta şi de a salva vieţi, nu pentru privilegii şi pentru confortul şi stabilitatea de care te poţi bucura în virtutea rolului jucat în societate, au apus demult, poate este vremea să descoperim în această perioadă importanţa modelelor şi a faptului că nu putem trăi o viaţă perfectă fără a putea ajuta pe cineva care nu ne va răsplăti vreodată. Solidaritatea şi luciditatea ar trebui să ne călăuzească existenţa, căci Dumnezeu deşi nu ne-a creat perfecţi, ne-a dăruit o mulţime de şanse de-a lungul vremii, tocmai pentru a înțelege că totul va fi bine pentru cei care scot ce e mai bun din modul în care se întâmplă lucrurile la un moment dat.

Ciprian DEMETER (cotidianul.ro)