După două zile de lucru – vă imaginați ce „lână” aveam, netuns de trei luni! -, așa arată freza mea, la care am lucrat doi artiști, eu și Geta.
În prima fază, era vorba de tuns din foarfecă. A început Geta. Nu, că vreau mai scurt. Mi-am potrivit mașina de tuns la nr. 8, după instrucțiuni și am intrat în păr de la frunte spre spate. Țipete: „Ce faci? E dezastru!”. Dau cu mâna peste porțiunea respectivă. Chiar că e dezastru. Mă uit, mașina trecuse pe poziția nr. 1. Oi fi atins-o cumva, din greșeală. No, apucă-te și drege; când cu foarfeca, când cu mașina. Într-un final, iese tot dezastru: „emisfera” estică păr mai mare, ca să acopere pustietatea din „emisfera” vestică (ceva în stilul lui Băsescu, pe când își ascundea chelia). Îmi pun o șapcă pentru a masca eșecul.
N-am dormit ca lumea. Așa că azi, imediat după micul dejun, am reluat opera. I-am dat Getei mână liberă să uniformizeze, fără rețineri și fără milă. Într-un final a ieșit ce vedeți. O sănătoasă freză de pandemie. O freză nedorită, nu cum am vrut, ci cum a ieșit. Dar o port fără complexe – e a mea!
Tristan MIHUŢA
